Nu trebuie să fii un cititor riguros de tabloide ca să afli, în decurs de numai câteva zile, povestea vieții lui Cătălin Botezatu. E suficient să răsfoiești două ziare și să intri, dimineața, la cafea, pe câteva site-uri de profil și deja știi tot despre evenimentele care l-au marcat pe Bote, de la prima femeie pe care a iubit-o și de care s-a despărțit din vina lui până la partida de sex de 24 de ore de la Bâlea-Lac, de pe vremea când avea 32 de ani. Sunt probabil puține vieți de oameni iluștri la fel de bine urmărite de biografi ca parcusul lui Botezatu. Dacă despre Eminescu s-ar fi scris în presa vremii ca despre Botezatu în zilele noastre, G. Călinescu i-ar fi scris biografia aia de 350 de pagini doar răsfoind câteva ziare. Atunci când istoricii din viitor vor încerca să recompună atmosfera epocii noastre, un loc central o să-l ocupe, în toată povestea, creatorul de modă est-european care are următorul program zilnic:
"Dincolo de masaje și sport, fac mult sex. Trebuie să recunoaștem că sexul sau dragostea te ajută să te menții. Eu calculez amorul în momente de fericire și, cum în ultima vreme mi le împart doar cu o anumită persoană, este minunat. Înainte, mai făceam nebunii, acum m-am mai liniștit".
Vorbim aici despre un om care a cunoscut viața sub toate formele ei, dar care, la maturitate, ajuns în floarea vârstei, s-a mai liniștit. E un amănunt pe care Botezatu îl repetă obsedant în mai toate declarațiile pe care le face. Te gândești că e o chestie pe care o spune de mult timp. Parcă-l vezi, prin anii ’70, vrăjind o reporteriță de la gazeta de perete a liceului: ”Pe la 12 ani aveam o viață nebună, dar acum, la 15, m-am liniștit, am devenit un adolescent matur și vreau să mă așez și eu la casa alor mei”.
Atunci când vrea să ia o pauză de la lumea asta nebună, Botezatu intră într-o altă lume nebună, dar mai exotică. Aflat în vacanță în Turcia, unde s-a dus să se relaxeze, Botezatu a nimerit în mijlocul unei povești indiene cu nunți de miliardari și femei îmbrăcate în sari. Iar ăsta e punctul în care relatarea de tabloid ia o turnură cultă și Botezatu menționează numele lui Eliade, cu care o compară pe Iulia Vântur ca nivel de notorietate în India. Probabil că orice român află la bere, de la amicii lui, povești mai interesante decât întâmplarea asta din Turcia. Practic, Botezatu a văzut niște străini exotici pe stradă, în stațiunea unde s-a dus să-și petreacă vacanța. Ceea ce s-a transformat într-o știre interminabilă. Iar asta în condițiile în care dacă mergi să duci gunoiul la ghenă treci prin întâmplări mai palpitante.