Brand de țară

Zloi gorod. Rețineți rusismul ăsta, dar mai întâi să facem un mic tur al poveștilor scârboase de călătorie, ca să știm clar despre ce vorbim aici.

Sunt în Istanbul și e ultima seară, așa că decid să rup din portofel și să-mi duc fata la un restaurant mai spălățel, oricum peste șaormeria ieftinache la care mâncaserăm până atunci. Spălățelul se dovedește un sucker trap, cu prețuri nesimțite pentru aceleași feluri de la șaormerie, dar cu chelneri la cravată, care iau ochii turiștilor cu clătite flambate și alte tâmpenii. Seara începe bine, dar facem greșeala să vorbim românește la masă, chelnerul ne aude, totul se duce dracului: românii și câinii n-au ce căuta într-un restaurant turcesc.

Sunt în Florența, am capul dat pe spate, să pozez domul, când mă pomenesc îmbrâncit de-un grup de trei românce, care se uită sfidător la mine, doar-doar oi zice ceva, dar eu știu trucul și plec. Ele continuă să îmbrâncească lumea, până când unul mai naiv face gură: în secunda doi grupul e călare pe el, țipă ca din gură de șarpe (în românește, desigur), iar omul e nevoit să scuipe 10 euro ca să scape din ghearele lor. Grupul își continuă vânătoarea, iar eu încerc să le fac niște poze, dar sunt reperat rapid și trebuie să dispar în mulțime.

Sunt la Roma și asist la o bătaie între două cerșetoare pe treptele scării din Piazza di Spagna, în urma căreia cea bătrână o izgonește pe cea tânără și-și ia în primire locul de muncă, iar eu reușesc să aud comentariile unui cuplu cu puternic accent basarabean („Români împuțiți”).

La Lisabona asist la procedura de lucru a unei doamne care pute atât de tare, încât alungă clienții unei terase (deschise, în aer liber!). Ospătărițele sunt nevoite s-o mituiască pe româncă c-o hârtie de 5 euro ca s-o facă să plece și să-și păstreze clientela la mese. De unde știu că e româncă? Le întreb pe fete.

Unde vreau să ajung cu toate aceste mici episoade scârboșele? La conceptul de zloi gorod („oraș rău”, într-o traducere fără nuanțe): nu toate orașele europene sunt bune pentru city break-uri, din multe motive diferite, însă aici mă rezum la două. Este vorba de mărimea orașului (1) și de numărul de români care trăiesc acolo (2). Un oraș mare este aproape întotdeauna un oraș „rău” – pot depune mărturie pentru Londra, Moscova și Istanbul; prea mulți oameni, prea disperați să câștige bani, repede, cât mai repede, iar asta înseamnă servicii sau proaste, sau minimale. Ideea este „Nu-ți convine? Pleacă, oricum îs turiști puzderie, izvorul nu seacă niciodată!”, iar principiul liberei concurențe funcționează numai pentru cei dispuși să plătească servicii scumpe și foarte scumpe. Pentru cei cu bani numărați, interesul este minim. Pentru români interesul este și mai minim, dacă se poate așa ceva, pentru că românii sunt unul dintre puținele popoare europene cu identitate foarte clară: doamna care cerșește. Acesta este brand-ul de țară și este extrem de bine consolidat, un adevărat reper identitar, la fel de solid ca Dracula, doar că ceva mai modern. Sigur, mă emoționez și eu când aud de grădina Carpaților, dar de unul singur, că nici un alt european nu se mai emoționează, nici măcar bulgarul, sârbul sau ucraineanul. Nimeni.

Am zis „european”? M-am flatat. La Moscova am avut onoarea s-o cunosc pe Faruza, securistă din Uzbekistan, o frumusețe de femeie (părul până la călcâie, când se despletea!) care mi-a explicat că cerșetoarele românofone controlează toată piața din Tașkent, fuseseră chiar nevoiți să infiltreze pe cineva ca să-și dea seama ce-i cu ele, iar din povestea asta am dedus că faima țării nu se limitează nicicum la Europa sau la UE, este vorba de-un fenomen global. Nu am încă informații credibile de pe ISS (International Space Station), dar mai studiez.

Concluzie: într-un city break investești ca să te destresezi, nu ca să te enervezi și mai rău, așa că gândește-l cu atenție, nu te lăsa amăgit de reclame și „oferte”, evită orașele gigantice (cu peste două milioane de locuitori) și pe cele prea „românizate”, că-i păcat de bani. Mai bine Cracovia decât Parisul, mai bine Riga decât Roma, mai bine Izmirul decât Istanbulul… mai bine Pula decât Milano.