În zorii democrației se întorsese Nicolae Breban de la paris într-un BMW model mai vechi, cam zgîriat și care, în locul gemulețului de aerisire de la o portieră, avea o bucată de plastic negru, dar, orișicît, BMW. Cînd îl întreba careva dacă nu-și luase mașina la mîna a doua, nu zicea nici da, nici nu. Schimba vorba. tocmai ce primise Breban Contemporanul. Îi adăugase și Ideea europeană în titlu, ca pe vremuri, și-și dădea romancierul cu părerea despre evenimente în editoriale lungi. Ce-i vine lui Breban, zgîndărit de ce se scria în ziare? Îl laudă pe Cornel Burtică, descriindu-l ca pe un protector al artei, fiindcă fostul primar al Bucureștiului îl ajutase să publice un roman pe vremea dictaturii. Scriitorimea revoluționară ia foc. Din ăștia era domnul Breban?
Dacă fusese omul lui Burtică, avea nostalgia uneltelor dictatorului? Se cătrănește autorul Buneivestiri: admitea că BMW-ul era la mîna a doua. Dar Breban, omul lui Burtică!? Ne-am pierdut simțul proporțiilor! Burtică fusese omul lui, fiindcă el îi făcuse onoarea de a-i cere să intervină pentru apariția unei capodopere.
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
