Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Buna guvernare în acțiune

Zoom Buna guvernare în acțiune

Va fi deci o concurență între inflație și Guvern: cine taie mai mult din venituri.

Mă scuzați, dar țin cu Guvernul. Știu ce poate. Știu de ce e capabil PDL, i-am văzut în acțiune în perioade în care se credea că sunt accidente crizele în capitalism, nu mod de viață.

Toți iau în calcul inflația de 16% și spun că veniturile au scăzut deci cu 16%. Fals. Cu cât oamenii sunt mai săraci, cu atât inflația e mai mare. Venituri mici, inflație mare. Pentru că veniturile mici consumă mult pe alimentele de bază și coș zilnic sărac unde inflația e spre 30%.

Peste toate acestea vine Guvernul. Guvernul reduce cheltuieli – adică taie ceva: bani sau „oameni“ – pentru că a previzionat eronat venituri mai mari cu 20 de miliarde de lei pe primele luni din 2023. Cu alte cuvinte, Guvernul reduce cheltuieli pentru că a fost imbecil și a proiectat cu totul altfel cele două luni de la început de 2023.

Să-i spună cineva lui Boloș să nu mai râdă, pare dintr-o familie corcită cu neamul hienelor. Înțeleg, boss, ai un milion în cont, ți-ai pus dinți mai albi ca albul ochilor și mai mulți decât au oamenii de obicei, i-am văzut, ține-i în gură. Boloș e cel mai vocal: „România cheltuiește 110 miliarde de lei cu salariile bugetarilor, ceea ce înseamnă 37% din totalul veniturilor încasate. Țări precum Germania, Italia, Franța au între 20% și 25%“. Așadar, tăieri de salarii. Fără să ne atingem de colectare. Care oare cât o fi în acele țări și cât e în România? Cu alte cuvinte, aceeași problemă: pentru să statul e incompetent și imbecil, tot ce-i rămâne la îndemână este să se întoarcă împotriva propriilor cetățeni. Cam asta e cu buna guvernare. PSD-PNL tocmai ne comunică faptul că ei atât pot: sărăcie și instabilitate.



Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    E cățelul lui Bolojan, așa că nu e de mirare. Abordarea este din abecedarul aceluia, cu care a pierdut nenumărate procese.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia