În liftul din Casa Presei, butonul care duce la etajul patru, unde e și redacția noastră, e abuzat de toată lumea. Ba de la noi, ba de la televiziunea de alături. Drept urmare, a prins niște ticuri nesănătoase. Ca să poți să urci cu liftul și să n-o iei pe scări trebuie să știi cum să îl apeși la unghiul perfect, la intensitatea perfectă și la ritmul perfect. De fiecare dată cînd urc îmi ia cîteva minute să nimeresc atingerea aia și, dacă nu îmi iese, încep să dau cu pumnul, ca o maimuță dementă care încearcă să spargă consola, pînă reușesc.
Serios, liftul ăsta e mai frigid ca o călugăriță bătută cu biciul pentru gînduri necurate. Mai nou mi-am dat seama că e nevoie de o mișcare ușor circulară cu arătătorul, ca și cum ai încerca să amesteci într-o cafea fără linguriță.
Publicat în Cațavencii, 16(94) 2013
