Căldurică de la țara mică

E scandal în țară: ungurii vor să salveze Clujul și Oradea de București. Cică taxele plătite de clujeni și orădeni se duc la București și nu se mai întorc niciodată. Și dă-i, și luptă, și urlă că UDMR vrea să federalizeze țara, că nu trebuie să salvăm pe nimeni de București, pentru că Bucureștiul e bun și darnic, fiindcă el e cel care produce, de fapt, cât pentru o țară întreagă, iar taxele plătite în București se duc, de fapt, la Cluj, Oradea, Timișoara și, mâine, în toată țara.

Până și naționaliștii locali, legați atât de mult de Ardeal încât se uită cu scârbă la bucreșteni, au sărit de data asta în sus, chiar așa potcoviți cu nouășnouă de ocale de prejudecăți cum sunt ei, au uitat de războiul strămoșesc împotriva miticilor: amenințarea bozgorească e mai mare, e vremea să ne unim toți cei ce simțim românește! Așadar, părerea generală e că Bucureștiul nu datorează nimic nici unui oraș din țară, pentru că Bucureștiul poate să-și poarte singur de grijă. El e cel care plătește taxe cât județe întregi puse unul peste altul și nu beneficiază de ele, pentru că guvernele cele rele îi iau banii și îi dau la săracii din provincie.

E amuzant să vezi cum cei care tremurau orgasmatic la textele tembele ale lui Sabin Gherman întorc acum armele și fac front comun cu Bucureștiul în fața pericolului maghiar. Și e la fel de amuzant să vezi că argumente doar parțial valabile sunt preluate drept adevăruri absolute și sunt folosite pentru a li se da în cap separatiștilor.

În fapt, însă, Bucureștiul chiar profită din plin de statutul său de prim-oraș al țării. Taxele alea multe care se scurg la bugetul de stat nu se datorează, neapărat, hărniciei bucureștenilor, ci, mai ales, faptului că marile companii care activează în România își plătesc taxele la București, chiar dacă au fabrici în alte orașe ale țării. Căci la București sunt ministerele, la București se încheie contractele, la București răsare soarele financiar și politic. Și tot la București se întorc, de fapt, banii. Chiar dacă bucureștenii știu sau nu știu asta.

De exemplu, oricât de șmecher ar fi orașul ăsta, oricât de privilegiat ar fi pentru că are cea mai mare populație, deci cei mai mulți plătitori de taxe locale, Bucureștiul este, în același timp, și orașul cel mai plin de datorii. Datorii pe care le-or plăti, cumva, bucureștenii, dar care, uneori, mai cad și în sarcina celorlalți contribuabili.

Bucureștiul, de-o pildă, se încălzește pe banii întregii țări. Pe datorie. Pe finalul lui 2015, cu Sorin Oprescu deja nefuncțional din motive penale, Primăria Municipiului București a contractat un împrumut de 248.000.000 de lei pentru plata cheltuielilor curente pentru furnizarea energiei termice. Dacă împrumutul ar fi venit de la vreo bancă privată și tot ar fi fost o dovadă de management defectuos. Căci pentru încăzirea orașului într-o singură iarnă, Primăria îndatorează întreaga populație pentru douăzeci de ani. Nu pentru retehnologizare, nu pentru schimbarea rețelelor. Pentru asta trebuie viziune. Pentru a plăti căldura subvenționată a bucureștenilor timp de trei-patru luni a fost suficient un împrumut rambursabil în 240 de luni, cu tot cu cele trei luni de grație.

Care e legătura cu banii întregii țări? Păi, împrumutul nu e luat de la bancă, ci de la Ministerul Finanțelor Publice, din banii obținuți de acesta din privatizări. Asta în caz că vă întrebați ce s-a întâmplat, în timp, cu banii obținuți din privatizări. Ei, cam asta s-a întâmplat. 30 de hectare în bancnote de 100 de lei din banii obținuți de toată România din privatizări au fost defrișate și arse pentru a oferi Bucureștiului căldură în iarna 2015-2016. Dacă-l lăsam pe Kerestoy să defrișeze doar el Harcov-ul, poate scăpam mai ieftin. Și erau și naționaliștii mai fericiți.