Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Campanie a elevilor din Clejani: Distrugeți școli și spitale, nu catedrale

Zoom Campanie a elevilor din Clejani: Distrugeți școli și spitale, nu catedrale

Inițiativă lăudabilă a trei elevi din localitatea Clejani. După ce au devastat școala gimnazială în care învățau din cauza unei jucării enervante, elevii au decis să nu se oprească aici și au inițiat un program național, care prevede vandalizarea școlilor și a spitalelor de pe tot cuprinsul țării. “A fost un proiect-pilot care a dat roade”, a declarat Mihai Teodorescu, de la a VI-a B. Vrem să mergem mai departe cu programul nostru și să îl implementăm în toate județele. Avem în vedere pagube de peste un milion de euro, bani pe care îi vom lua din fonduri structurale europene de îndată ce aflăm ce-s astea și cu se mănâncă.”

Colegul lui de bancă, Dănuț Marinescu, a precizat că vrea să includă și spitale în programul lor, pentru că a fost odată cu roșu-n gât la un dispensar și i-a făcut o tanti de acolo niște injecții super-nașpa și dureroase.

“Am numit acest program «Distrugeți școli și spitale, nu catedrale». Să ne înțelegem, nu vrem să avantajăm pe nimeni, doar că catedralele-s mai trainice, pentru că statul a băgat mulți bani în ele. Suntem doar niște copii, nu ne cereți imposibilul”, a completat Octav Pop, de la a V-a B, tovarășul lor de joacă și posesorul mingii cu care au spart primul geam. Din păcate, Octav și-a transmis mesajul printr-un comment de pe rețeaua de socializare Tik Tok, el fiind în prezent pedepsit de părinți.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Dragi cetățeni români!

    3 decembrie 2019

    Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză […]

  • România normală

    3 decembrie 2019

    Nimeni nu știe cum arată România Normală, cu atît mai puțin noul președinte Iohannis, care a apărat acest slogan cu fălcile încleștate, ca și cum s-ar fi temut să nu […]

  • Ruleta românească

    3 decembrie 2019

    Rar a fost dat României să vadă sinucigași mai talentați decât cei din Guvernul Orban. Ar fi, poate, un spectacol simpatic dacă nu i-ar afecta pe deja din ce în […]

  • Rușinea de a fi stîngist

    26 noiembrie 2019

    Datorită mamuților cu păr, cu burtă sau cu chelie din PSD, intelighenția românească de stînga, rușinată, se dopează cu praful marxismului prin cafenele obscure sau prin facultățile de Filosofie, așteptînd […]

  • Țară, țară, vrem președinte!

    26 noiembrie 2019

    Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la președinția României, pentru un al doilea mandat, în iunie 2018, cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. De atunci, KWI așteaptă […]