Mircea Geoană e un visător. Din 2009, din acea noapte în care aproape că devenise președintele României, visează încontinuu. Visează el, visează Mihaela, visează o întreagă gașcă de prieteni și de rude. În general, visele lor, deja comune, se învârt în jurul aceluiași subiect: cum ar fi dacă Mircea ar fi, totuși, președinte.
Bogați din nu se știe prea bine exact care motive ori cauze, cei din neamul Geoană-Costea au o ambiție pe care n-o egalează decât lipsa de substanță a principalului purtător de mesaj, Mirciulică al nostru.
Inginer transformat în diplomat, cu un doctorat cel puțin investigabil, dacă nu de-a dreptul chestionabil, Mircea Geoană nu este mânat în luptă de vreo măreață viziune, de o inteligență sclipitoare sau de un program de țară pe care el și numai el ar putea să-l ducă până la capăt. Pur și simplu, omului i-a fost băgat în cap că ar putea ajunge președintele României, iar asta a devenit ideea lui principală. Principală, singuratică și fixă. Și știți cum sunt ăștia cu idei puține, dar temeinice: nu se lasă.
„Este anul independenților!“, a țipurit Geoană după alegerile din iunie, încercând să ne convingă că, de fapt, este anul lui și că, de data asta, chiar ne va deveni baci până la adânci bătrâneți. Doar că independent susținut de trei partide, ca Nicușor Dan, e una, iar independent susținut de nici un partid este cu totul și cu totul altceva.
Evident, în sondaje, mai ales în alea comandate de către el însuși și în alea prestate de către sondori oportuniști, Geoană reprezintă un pericol pentru orice alt candidat. Are scoruri bune, recomandări alese și credențiale excepționale. Vine din poziția de ceva șefușor pe la NATO, a îngropat, zice el, relațiile găunoase și mirosind a corupție cu Vanghelie, cumnatul fugar nu este problema lui, Vântu nu mai are spa, deci, în linii mari, totul e liniștit, iar în față deja i se desfășoară covorul roșu al victoriei. De data asta pe bune.
Doar că socotelile din sondajele binevoitoare nu se pupă și nu se vor pupa niciodată cu realitatea. Iar realitatea ne spune că, orice ar face candidații, accesul în turul al doilea al alegerilor prezidențiale se face în funcție de maximul posibil de 100% din voturile valabil exprimate în turul I. Iar în turul I vom avea, destul de probabil, un candidat al PSD, un candidat al PNL, un candidat al USR, George Simion, candidat al AUR, Mircea Geoană cel independent plus niște câțiva alții. Oricum am da-o, candidatul PSD nu poate scădea sub 25% în turul I, Simion poate spera și el tot la un sfert din voturi, Ciucă n-are cum ajunge la mai puțin de 15-17%, iar Elena Lasconi are și ea dreptul să spere la un 8% cel puțin. Ar fi loc, aparent, și pentru 25% care să meargă la Geoană. Asta dacă n-ar exista candidatul UDMR și, desigur, Șoșoacă. Cumva, independent și plin de gloria NATO, Geoană nu ar obține, în realitate, decât 15-18%, în cel mai bun caz. Insuficient pentru a mai spera la emoții și în turul al doilea.
La scorul ăsta, Geoană nu va reuși nici măcar să-i convingă pe cei din PSD să-i susțină candidatura la președinție. Lucru pe care, de fapt, și-l dorește din toți rărunchii.
Oricum, finanțatorii campaniei electorale a lui Mircea Geoană, campania aia legală, de o lună, nu riscă nimic. Își vor primi banii înapoi, căci peste 3% obține și candidatul lor. Cât peste 3%, însă, asta numai dragostea lui, Mihaela, poate spune.
