O fi Bucureștiul lui Nicușor Dan un pacient aflat în plină operație, cu măruntaiele făcute praf și ținut în perfuzii cu apă rece, dar măcar arată bine pe dinafară. Mai ales centrul lui vechi. Cu ani în urmă mi-am jurat că nu mai pun piciorul acolo.
Dar în ultimele două săptămîni mi-am încălcat jurămîntul de două ori. Și de fiecare dată am fost pedepsit. Prima oară, la cîteva zile după bătălia de sediul BEC. Îl tranzitam și mă uitam pe străduțe, numărînd bordelurile care sînt deja mai multe și mai dese decît farmaciile din Craiova. Mare greșeală să nu privesc în jos, dinaintea pașilor. Pe o porțiune din care, foarte probabil, patrioții au scos niște dale pentru a le arunca în capetele jandarmilor, am călcat strîmb și m-am ales cu o gleznă umflată, care nici astăzi nu și-a revenit. Sînt, după cum arată și radiografiile, o victimă a suveranismului. Mă gîndesc serios să cer și certificat, cum are Ciolacu de la Revoluție, doar că eu am suferit și sufăr mai mult.
Dar nici într-un picior nu m-am lăsat. Vineri seara, după o furtună de lipsă de idei la birou, îngerul ăla nasol și responsabil cu glume proaste îmi șoptește că ar fi o idee bună să ies cu un coleg la o bere, două, cel mult cinșpe. Și unde se putea întîmpla asta mai bine? În centrul vechi, normal. Am zis să iau și laptop-ul cel nou în rucsac, ca intelectualii. Afară ploua și era frig, așa că ne-am băgat într-o bodegă mică și călduță, cu muzică de pe vremea noastră. Din cînd în cînd mai ieșeam afară la cîte o țigară. Am repetat ritualul aproape două ore, pînă cînd m-am dus la rucsacul lăsat la piciorul scaunului de la bar, să-mi iau încărcătorul telefonului. Rucsacul, bucuros parcă să mă revadă, îmi zîmbea cu fermoarul larg deschis. Parcă se simțea și ușurat cînd a realizat că nici nu m-am îmbătat, nici nu l-am abandonat. Numai că ușurarea lui venea, în primul rînd, din eliberarea de povara laptop-ului. „Băi, mi-au ciordit laptop-ul“, mi-am zis în primă fază. Un gînd necurat, românesc și acuzator. Mai ales că exista posibilitatea să-l fi uitat pe masă, la birou. Sînt căscat, recunosc. În plus, doamna de la bar mi-a spus că acolo nu se prea fură, iar dacă era să mi se întîmple mie necazul, mi se lua rucsacul cu totul. Pe camere era inutil să ne uităm, pentru că, deși existau, nu băteau în zona noastră. Nici la intrare. Pentru că nu puteam verifica decît dimineață dacă am luat sau nu laptop-ul cu mine, am început să mă învinuiesc. Sigur i-am pus pe oamenii ăia într-o situație delicată. A doua zi urma să mi se confirme că am fost un idiot. Ceea ce s-a adeverit. Un idiot cu instinctele pierdute, care în loc să stea cu ochii pe geantă ca pe butelie a uitat pe ce lume trăiește. Bineînțeles ca laptop-ul meu era deja în patrimoniul universal al centrului vechi, în mîinile custozilor săi, hoții și peștii. Am revenit la bar cît să mă asigur că nu am nici o dovadă. Camerele chiar nu băteau pînă acolo. Șchiop și trist, cu un laptop în minus, m-am gîndit la zecile de mii de turiști străini care vin acolo ca la abator. Dacă pe mine, copil crescut în medii suficient de civilizate cît să nu roșesc dacă asist la o înjunghiere, m-au încălțat atît de ușor, pe săracii suedezi cred că îi potcovesc de vorbesc singuri ani de zile după contactul cu Micul Paris. Ca să nu mai fie așa, Nicușoare, e de muncă. Și tot treabă de underground, ca la țevi.
M.T.
1.984 de vizualizări
ciudata idee, cu laptopul la bere !
Îmi pare tare rău pt dvs. Speram sa se termine cu bine, cum a fost în cazul meu. Acum mai bine de 10 ani mi-am uitat tableta nou-nouță (ar fi un știft azi) pe masa în incinta unui local (ce-i drept, zona Unirii). Am descoperit acasă ca îmi lipsește. Îl păstrase un chelner care văzuse și mi l-au restituit a doua zi când m-am întors.
Hoți sunt peste tot, cine n-are grijă de lucrurile lui, suferă! Asta e…