Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Capra vecinului american

Zoom Capra vecinului american

Josh și Seth locuiesc unul lîngă altul pe un cîmp din Montana. Adică, să fie clar cum – ca-n State, la vreo cîteva sute de metri, nu ca la Năvodari, unde bați cuba din balcon cu vecinul din blocul de alături. Necazul e că, oricît de întins ar fi pămîntul, tot pare să nu le-ajungă: din cauza cailor lăsați liberi de Seth, respectiv, a porții care delimitează proprietatea nou-venitului Josh, cei doi sînt certați grav, pînă în pînzele albe ale procesului de mediere. Fiecare o ține, încăpățînat, pe-a lui, ca și cum n-ar fi auzit nici de noțiunea de răspundere a stăpînului pentru faptele animalului său, nici de cea de drum de servitute,…

…ca în Santa Rosa Beach, Florida, unde o bucată de plajă publică dintre două parcele private e locul disputei dintre Brent, managerul însărcinat de proprietari să păzească zona de trecători, și Sara, vecina care se consideră hărțuită, pentru că a fost filmată punîndu-și șezlongul într-un spațiu interzis. În altercație se introduce și un vigilante al domeniului public, aliatul neașteptat al doamnei dornic să-și păstreze anonimatul, apărînd în fața camerei cu o mască prostetică pe față: deși n-are și chiloți de supererou peste pantaloni, FreeBeachman a creat o aplicație care, odată instalată, îți arată partea dinspre apă nedeținută de proprietarii plajelor, locul pe unde ai avea voie să te plimbi legal. Chiar dacă vine valul…

…și-i ia calul. Lui Trever, din Kokomo, Indiana, marele iubitor de animale care stă cu bunica într-o zonă rurală de la marginea orașului și crește pe peluza de lîngă casă rațe, iepuri, cinci capre, cinci oi, șase-douăzeci de găini, trei-cinci curcani, cinci-șase porci… Recensămînt aproximativ făcut de la distanță de Darrell, vecinul pensionar care chiar vrea să-i moară capra vecinului. La propriu. Pentru că se simte agresat, nu numai de priveliștea, zgomotele și mirosurile minifermei, ci și de tînărul zootehnist în stil do-it-yourself pe terenul bunică-sii. Atît de amenințat, încît ia și lecții de autoapărare, înscriindu-se, la 70+ ani, la niște cursuri de karate. Întrunit în ședință publică, Consiliul Local îi dă dreptate septuagenarului, dar asta nu-l împiedică pe fermierul amator să-și mărească șeptelul de companie cu încă vreo cincizeci de pui de fazan (aluzie la cine a căzut de pasăre cu penaj colorat la faza asta?). Urmează, probabil, și niște pisici ca în…

…Philadelphia, unde Jean și Marice au ajuns în instanță. Deocamdată, doar în emisiunea vedetei TV Judge Judy, o Delia Budeanu americană mai bătrînă, dar la fel de isterică. Doamna Jean, văduvă credincioasă, hrănește și cazează în adăposturile improvizate de pe lîngă casă nouă pisici maidaneze, venerînd spiritele atrase de protejatele sale. Marice e sătul de felinele de care se împiedică peste tot și vrea ca fiica lui de cinci ani să se joace prin fața casei, fără să miroasă a pipi sau caca de mîță tot timpul.

Mai mult reality show decît documentar, montat și editat comic, ca niște reel-uri de TikTok lipite la întîmplare, Neighbors exploatează naivitatea și dorința de publicitate a unora, făcînd mișto de niște cetățeni cu suficient timp liber cît să se certe la nesfîrșit din motive puerile. Cazurile de vecini care au de împărțit cîte ceva, bucata de pămînt limită a proprietății sau spații comune preluate abuziv, sînt tratate cu ironie și sarcasm: camera se amuză urmărind înjurăturile, îmbrîncelile, amenințările protagoniștilor care, în cruciada lor antibun-simț și toleranță, își dedică tot timpul, efortul și nervii pentru niște nimicuri.

Pe aceeași idee ca și filmul românesc Nunți, botezuri, înmormîntări, Neighbors subliniază absurdul unor situații în care diferențe de mentalitate, educație sau stiluri de viață și apetitul pentru gîlceavă duc la discuții în contradictoriu stupefiante între indivizi obtuzi, fără respect pentru ceilalți, care nu cedează argumentelor și sînt în dezacord tot timpul. Înțelegere amiabilă? Nah, ce-i aia? Comportament primitiv, nene, conflicte locale escaladate exagerat, degenerate în scandal, care arată cît de jos poate coborî natura umană. Rătăciți în no man’s land-ul în care legea nu distinge, oameni inapți să trăiască în comunitate le-au declarat război vecinilor și apelează la intimidare și bullying, făcînd un capăt de țară din orice și reproducînd în mic Fîșia Gaza. Morala? În spiritul conviețuirii pașnice, cînd vecinul pune tare manele, nu forța, ia un ciocan mai mare: dă și tu la maximum Sepultura.

Neighbors, 2026-, reality show-ul comic al unor divergențe domestice infantile, regizat de Harrison Fishman și Dylan Redford, șase episoade de 30-37 de minute, difuzat de HBO.

1.177 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia