Cînd primesc veşti proaste sau mă enervează ce se mai întîmplă în jur citesc ceva din Caragiale. De obicei, din Momente şi schiţe. Sau Kir Ianulea. Acum, de cînd cu criza, mai mult din Momente. Mă înseninează funcţionarii lui concediaţi care, cum zice Mitică al lui, „dau muştele afară din Cişmegiu” şi mai ies la o bere cu amicii, să combată.
Cum se descurca funcţionarul „suprimat”? Cîte unul din micile economii ale nevestei. Dar ce nevastă! Numai să se uite o dată mai lung la tine şi te topeşte. Doamna are diverse combinaţii, ştie să obţină gratuităţi şi preţuri mici şi e convingătoare chiar şi cu ciufuţii. Te încearcă bănuiala, din spusele soţului, că-şi foloseşte lucrativ graţiile şi că dumnealui închide ochii, din cauza crizei. Vine după el la berărie, mai exact trece pe acolo, fiindcă are treabă, în timp ce soţul se conversează cu autorul. Doamna superbă şi cu nişte ochi care te pun pe gînduri, dacă tot îl vede pe autor, care-i director la teatru, îi cere nişte bilete de favoare. El, că ştiţi, acum cu biletele de favoare mai greu. Nu se poate, zice graţios doamna, şi-l fixează din ochi, cu una din privirile acelea irezistibile, pe care i le laudă soţul. Ce i-o fi dat de înţeles frunoasa femeie autorul nu spune, destul că îi promite biletele de favoare, fireşte că în lojă.
După plecarea doamnei, soţul încîntat îi spune autorului să mai ia un rînd. Plăteşte el! promite funcţionarul suprimat: din micile economii ale soţiei. Că dacă n-ar fi ea, săraca… Îi pune, oare, coarne convingătoarea doamnă soţului rămas fără slujbă? E cu putinţă, dar îmi place să cred că nu. Caragiale avea reputaţie de cotoi convingător, care nu se uita la starea civilă a femeilor care-i plăceau, dar era sensibil la onoarea lor. Un adulter consumat cu discreţie nu se punea la socoteală – fără probe, doamna în chestie rămînea o matroană virtuoasă.
Ampoaiatul demis sau neliniştit de incertitudini discută întărîtat politică şi emite previziuni economice. Etalonul lui e rapiţa. Chiar dacă grîului îi merge bine, rapiţa e moft, ceea ce-l face pesimist! Ştie cum e cu datoria publică şi-l îngrijorează situaţiunea. De unde scoţi banii pentru Disconto? (Nu apăruseră încă nici FMI, nici Banca Mondială!)
Încins, funcţionarul lui Caragiale vrea guvernare de mînă forte şi cum un fapt divers „cu topoare şi asasinaturi” îl indignează civic, declară că ne-ar trebui, mă-nţelegi, o tiranie, ca în Rusia!
La o adică, însă, nu-i plac complotiştii, mai ales complotiştii bulgari, care cine ştie ce-or fi punînd la cale pe-aici, iar cînd la Ploieşti începe revoluţia republicană, căuzaşii se dedau jocului eroic „la kilometru” care constă în golirea cît mai rapidă a sticlelor de vin, care apoi se pun la perete una lîngă alta, iar cîştigător e declarat cel care ajunge primul la celălalt capăt al peretelui.
În privinţa concursurilor pentru ocuparea de funcţii, personajele lui Caragiale sînt sceptice, chiar dacă iau parte la ele. Nu învinge cel mai bun, ci concurentul care are proptele tari.
Între cele două războaie mondiale, E. Lovinescu era convins că literatura lui Caragiale îşi va pierde audienţa, fiindcă, spera criticul, prin progresul societăţii satira lui va sfîrşi prin a nu mai interesa şi va rămîne ca o simplă curiozitate istorică.
În anii '80 ai secolului trecut Caragiale suna subversiv. După Revoluţie, e pe an ce trece mai actual şi mai iritant pentru „ai noştri”, cînd ajung la putere, indiferent de culoarea lor politică. Iar opoziţia, adică tot „ai noştri” îşi face curaj, fiindcă, nu se mai poate, mon cher! Pînă aici, mă-nţelegi?!
Gratie „filozofiei” de viata a romanilor ,Caragiale va fi nemuritor.Iar operele sale(din aceleasi motive)pururi subversive.La urma urmei,sa privesti in oglinda este un act de curaj.