Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Casieră Metrorex, somată de superiorii ei să nu-i mai lase pe chirurgii de geniu să intre la metrou

Zoom Casieră Metrorex, somată de superiorii ei să nu-i mai lase pe chirurgii de geniu să intre la metrou

”Alo, domnu’, n-aveți voie pe-acolo. Ia, hai, înapoi! N-auziți ce vă zic? Ce credeți, că metroul e sat fără câini, intră cine vrea, când vrea? Ia uite-l, băi, nene, cu ce tupeu intră. Da, da, ieșiți pe dincolo, pe la ceilalți turnicheți. Vedeți că se poate? Și să nu vă mai văd pe-aici, că-l pun pe băiatul de la pază să vă rupă picioarele”

Așa îi întâmpină o casieră zeloasă pe călătorii care încearcă să intre la metrou și arată ca niște chirurgi geniali. Șefii i-au dat indicații clare: fără neurochirurgi de renume trecuți de prima tinerețe în metroul bucureștean, deoarece iar apar pe internet și se inflamează românii. Știm toți cum reacționează populația de pe Facebook dacă un medic care a salvat mii de vieți e surprins călătorind umil cu o sacoșă în brațe.

”Ieri l-am gonit cu pietre pe un domn care, din câte mi s-a părut, purta halat”, mi-a povestit casiera zeloasă. ”Abia pe urmă mi-am dat seama că nu era halat, ci o cămașă albă, însă e bine să-ți iei măsuri de precauție. Mai bine să nu intre la metrou zece oameni de rând decât să las să treacă un onorabil profesor doctor în neurochirurgie care a operat mii de oameni în condiții modeste și de care statul român își bate joc cu un salariu de nimic.”

În paralel, RATB a sporit numărul de controlori, pentru a-i da jos din trolee, autobuze și tramvaie pe medicii pentru care salvarea de vieți e o chemare divină.


atentionare pamflet

2 comentarii

  1. #1

    Corect. In aceasta tara de infractori ajunsi parlamentari DUPA ce au fost condamnati prin voturile a zeci de mii de cetateni care aspira si ei la statutul de infractori bogati, atitudinea casierei noastre este fireasca si normala. Aceiasi cetateni, alegatori si alesi, nu-si vor dori niciodata, Doamne-fereste, sa stie sa citeasca si sa scrie corect romaneste, necum sa depaseasca nivelul de cunoastere al unui pitecantrop. Dar – sa ne intelegem, nu, domle? ca de aia ii platim pe medicii astia – vor avea pretentii de la numitul chirurg sa le intoarca din morti „copilasul” caruia i-au facut cadou la aniversarea de 15 ani un „mertan” cu care a omorat macar vreo doi concetateni si si-a frant gatul conducand cu 250 km/ora pe soselele si drumurile patriei. Sau care a baut si s-a drogat, impreuna cu alti dementi ca el, sub ochii indulgenti ai parintilor, pana si-a facut creierii terci.
    Lipsa totala a unui minim simt moral, a respectului pentru valoare, precum si repulsia fata de orice forma de educatie par sa faca parte deja din codul genetic al acestei natii si sa reprezinte trasaturile sale definitorii.

  2. #2

    Māi catavencilor, cine vā tuteleazā māi bāieti, cā nu-mi dau zeama încotro bateti. Cam ce orientare sunteti voi plātiti sā aveti? Nu de alta, dar vreau sā fiu politically corect cu voi si sā nu-mi mai stergeti comentariile (de multe ori mai bune decît articolele). Eu sunt tot ziarist, apropo.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia