În acest moment, cu aproape trei luni înainte de turul I al alegerilor prezidențiale, cunoaștem trei candidați la înalta funcție de președinte al României: George Simion, Elena Lasconi și Nicolae Ciucă. George Simion reprezintă curentul suveranist, Elena Lasconi vine din partea stângii progresiste care se pretinde dreapta, iar Nicolae Ciucă este ales să reprezinte dreapta etatistă, aceea a marilor abonați la contracte cu statul și comisioane fabuloase. Lipsește un candidat al stângii conservatoare, cum, de asemeni, lipsesc micii candidați de umplutură. Scuzele noastre: într-un anonimat aproape perfect și-a lansat candidatura și Cristian Diaconescu, din partea Platformei Independente. Dacă nu vă amintiți personajul, Cristian Diaconescu s-a mai jucat de-a candidatul la prezidențiale în 2014, din partea PMP, până în momentul în care a fost înlocuit cu Elena Udrea.
Se așteaptă cu deosebit interes anunțarea oficială a încă două candidaturi: a lui Mircea Geoană și a candidatului PSD. Mult nu vor mai putea întârzia.
La începutul anului,
când începuse agitația comasărilor, menite a salva PNL din vria năprasnică în care se avântase în sondaje, Marcel Ciolacu a cedat insistențelor de la Cotroceni și, trecând peste opoziția unei părți a propriului partid, le-a întins o mână mai mult decât prietenească lui Nicolae Ciucă și Lucian Bode, cei care urmau a fi rași de pe fața politicii liberale în cazul în care PNL obținea la europarlamentare un scor sub 20%. Ceea ce, fără listele comune PSD-PNL, s-ar fi întâmplat cu siguranță, urmașii Brătienilor având șanse minime să ajungă chiar și la 15% în condiții normale.
Pe Marcel Ciolacu nu l-a apucat generozitatea din senin. Avea și el calculele lui. În schimbul acestei mâini de ajutor care l-a ținut pe Moș Teacă în viață, Ciolacu avea două așteptări: să nu câștige Gabriela Firea alegerile pentru Primăria Capitalei și să fie candidat unic al alianței PSD-PNL la alegerile prezidențiale. Nici una dintre aceste dorințe nu a fost exprimată oficial și nici nu au fost înscrise în protocolul alianței electorale. A fost un gentlemen agreement. Dar, cum se întâmplă în România, un gentlemen agreement făcut între golani are șanse minime de a fi respectat. Iar în spatele aparenței de onorabilitate scofâlcită a generălașului Ciucă, golani precum Bogdan, Motreanu și alții ca ei își ascuțeau deja șișurile, pregătindu-se să-și înjunghie vremelnicii parteneri de alianță.
Ceea ce au și făcut,
la scurtă vreme după ce s-au văzut cu sacii plini de bani în căruța Parlamentului European. Când mieros-lingușitori, când amenințători, meschinii uneltitori din PNL, aproape mereu aceiași, l-au convins pe Ciucă să nu-și respecte cuvântul și să lase baltă onoarea, că astea nu le țin de foame lor, smântânitorilor de comisioane. Pentru a duce absurdul până la capăt, peneliștii au rupt înțelegerea prenupțială de la europarlamentare, dar au rămas vitejește la guvernare, mufați în continuare la banul public, într-un gest de mare eroism și supremă bărbăție.
Istoria trădărilor liberale, începută cu Monstruoasa Coaliție, și-a mai adăugat, iată, un episod, iar primul partid politic dinastic al României își continuă triumfal marșul prin cocinile istoriei.
Înțelegerea de la începutul anului
ar fi simplificat mult lucrurile în ceea ce privește alegerea președintelui. Chiar dacă respectiva înțelegere dăuna procesului democratic, ea favoriza PNL să se mențină la putere fără să câștige alegerile locale, parlamentare și, de data asta, nici pe cele prezidențiale. Prezidențiale pe care nu le-au câștigat, de-a lungul istoriei, decât de două ori, în 2014 și 2019, cu senzaționalul candidat Klaus Iohannis, unul dintre cei mai dezastruoși șefi de stat ai României de când există aceasta.
Bazându-se pe analizele elucubrante ale lui Rareș Bogdan, pe oftica perpetuă a lui Motreanu, pe îngâmfarea stupidă a lui Bolojan, liberalii joacă acum totul pe o singură carte, Nicolae Ciucă, fiind convinși că pot câștiga cum au mai câștigat și altădată cu cărți la fel de proaste. Poate știu ei ceva ce scapă majorității oamenilor care gândesc. Poate, însă, nu, și este vorba doar despre infatuarea caracteristică personajelor.
Marcel Ciolacu nu are
cum să fie fericit cu situația actuală, care-i complică imens viața. Candidat unic la președinție din parte celor două mari partide, ar fi avut fotoliul de la Cotroceni asigurat. Ar fi putut spera chiar la un câștig istoric, încă din turul I.
Așa, însă, președintele PSD se poate gândi liniștit că, după ce i-a salvat pe Ciucă și Bode, se va afla el în situația de a fi mazilit din fruntea PSD după ce va pierde prezidențialele. Căci șansele de a le câștiga au scăzut, în ultimele două luni, vertiginos.
La cum arată în acest moment sondajele și trend-urile, există șanse ca Ciolacu să ajungă în turul al doilea, dar nu senzaționale. Problema apare în exact acest tur al doilea, unde Ciolacu nu poate câștiga prezidențialele decât dacă îl va avea contracandidat pe George Simion.
Dar adevărata problemă a lui Ciolacu este că, în urma candidaturii la președinție, oricum va pierde partidul. Fie că va câștiga, situație în care își va pierde calitatea de membru, fie că va pierde, situație în care va fi mazilit. Spre deosebire de PNL, care a tremurat regulamentar în fața lui Iohannis, PSD nu va face la fel în fața președintelui Ciolacu, iar partidul ar putea încăpea pe mâna principalului inamic al lui Marcel Ciolacu, Paul Stănescu. Lucru pe care actualul președinte al PSD nu și-l dorește absolut deloc.
Poate că românilor
le va fi, iarăși, greu să aleagă, mai ales că, din nou, nu au dintre cine. Aceleași figuri ponosite de demagogi obosiți, oameni cu prea puține calități și lipsiți de viziuni pe care să le pună în slujba țării. Răul cel mai mic va triumfa și la finalul lui 2024.
Ciolacu, însă, este în situația fericită în care încă mai poate face o alegere. În cazul în care președintele PSD face un pas în lateral și se abține de la candidatura prezidențială, Mircea Geoană susținut de către PSD devine principalul favorit la câștigarea alegerilor.
Dacă din turul I al alegerilor prezidențiale se califică mai departe Geoană și Simion, ecuația este încheiată. Și cum între turul I și turul al doilea avem parlamentarele, ne putem aștepta la o victorie zdrobitoare a PSD, în timp ce AUR devine al doilea partid din Parlament, cu minimum 25%. Despre PNL mai putem vorbi la timpul prezent până prin decembrie, moment din care am putea, cu puțină neșansă pentru ei, să-i trecem în rândul partidelor-istorie.
„Se așteaptă cu deosebit interes anunțarea oficială a încă două candidaturi: a lui Mircea Geoană și a candidatului PSD. Mult nu vor mai putea întârzia.”
Io-i astept si pe, de ex., dl. Nicolae ASR Isopescu-Zambra-conte, sau pe dl. Nica Leon, cetateni cu experienta politica de vesela amintire din vremile de aur ale democratiei autohtone. De ce nu si pe mai noul domn Ceausescu 2.0, cel cu capu-ntors sub sapca? Veniti lume, e Presedintie la gratis!