Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cazarea impostorilor

Zoom Cazarea impostorilor

Ce mi se pare ridicol la faza cu decontul cazării în București pentru parlamentari – dincolo de mizeria acestor caractere – e cuantumul acestei sume de cazare din totalul indemnizației. Statul dă unui parlamentar 6.000 de lei pentru cazare, sumă care reprezintă jumătate din indemnizația lunară a unui parlamentar. De ce acelașiu stat nu ia în calcul, la costurile vieții pentru marile orașe, astfel de parități? Adică de ce nu ajută statul pe un profesor care nu are apartament, pe un doctor și pe alții ca ei, din moment ce același stat e de părere că o chirie în București e mare mâncătoare de bani? Florin Roman, Câciu, Grațiela Gavrilescu, de Garcea nu mai zic, oameni cu case ori cu apartamente în București, dar care se bucură la banii contribuabililor, apoi vin și ne țin lecții de viață. Câciu ne povestea că ni s-a cam urât cu binele. Poate ție, gloabă incultă, ar putea să spună cineva. Florin Roman, o enciclopedie a mizeriei umane, un lătrău și un slugarnic, în funcție de eveniment, o creatură de tip lăutar: cântă cu banul jos. Mincinos, plagiator, degrabă vărsător de bale pe la televiziuni, omul are toate bolile.

Deci 6.000 de lei pentru cazare primesc unii care vin apoi și ne zic: aa, o familie ar putea să trăiască cu 6.000 de lei pe lună, e OK.

Mai are dreptate și zdruncinata de Ancuța: Marș, mă!

20.620 de vizualizări

8 comentarii

  1. #1

    Mana pe mana spala ! Hotu nu fura de la hot ca si-o ia pe coaja! Tot de la fraieri prostii ce muncesc de dimineata pana seara FURA! De ce mai dau romanii 42% din SALARIUL lunar statului ma depaseste sa inteleg… Prost sa fii sa indraznesti sa muncesti in RROMania…

  2. #2

    Hoția „salvează” România.
    Ne-am întors complet in vremea lui Caragiale, când horia, minciuna și impostura erau valori fundamentale, iar munca o rușine.
    Sarcina AUR, POT și a altor asemenea scursuri politice e sa umple Parlamentul de figuri că Garcea &Co, rețea sigură a disoluției a ordinii bazate pe lege și pe norme.
    Beneficiarii: urmașii lui Petru cel Mare

  3. #3

    Să le ia banii retroactiv.

  4. #4

    Dacă ar fi să citez un clasic în viața,, Dă banii, Borfasule „

  5. #5

    Ce vedem noi acum, este doar o mică parte din vârful aisbergului în materie de jaf al banului public. Aproape toți bugetarii au dreptul la decontarea chiriei în cuantum de până la 50% din salariu . Cunosc persoane care au divorțat, în acte, doar pentru ca soțul să poată beneficia de acești bani. În sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, tot aparatul administrativ beneficiază de aceleași drepturi ca și cei din operativ.

    • #6

      Aproape toți?! Militarii, polițiștii și magistrații. Medicii, cadrele didactice și functionarii publici, nu. Deci marea majoritate nu beneficiază. Nu mai dezinformați, sau dacă nu aveți proprietatea termenilor, lasati-va păgubaș.

  6. #7

    De ce nu fac pușcărie!Niste scursuri ale sistemului!

  7. #8

    Ne varsam oful si supararea pe forumuri, dar de facutceva concret nu facem!

    Pichetarea parlamentului si a guvernului, propun!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta