Un negustor ce își aruncă-n aer
afacerile ca s-a ajungă un
poet care ignoră ca un fraier
gaura de sub coada de păun?
Sau un poet ce-și scuipă-n ochi destinul
ca să ajungă mare negustor,
uitînd că a cîntat odată vinul
cînd n-avea-n buzunare nici un chior?
Să fi-ncurcat Arthur Rimbaud borcanul
ca să sfideze lumea de apoi,
jucîndu-se în viață de-a băcanul?
Sau poate că sunt îngeri amîndoi
și stau de-a dreapta Tatălui cu slavă,
c-au încercat să fie ce nu sunt?
Decît să-nțepenești ca prostu-n lavă,
mai bine intră în vulcan valsînd!
Frumusețea
M-a lovit frumusețea în aripă,
cînd înjuram pe-Ali Baba și cei
patruj’ de hoți. Și chiar în acea clipă
au plîns de bucurie ochii mei.
Voi plînge, cred (ba știu!), noaptea întreagă,
căci lumi necunoscute voi zări –
ce-ademenesc cu-o frumusețe vagă,
cu jocuri și cîntece de copii.
Din cenușiul norului eratic
lumina curge către nicăieri.
Sînt și eu gri – un șobolan apatic.
Mă-ndrept spre mîine, dar o s-ajung ieri.
Într-un imens hohot de rîs isteric
singurătatea-mi aduna-se-va.
Și-atunci voi ști cît este de himeric
„a vrea” să pui dimpreună cu – „a putea”.
O! Dacă voi cunoaște frumusețea,
lacrima o să-mi curgă pe obraz.
Și voi avea (doar bănuiesc) noblețea
Să uit că-Ali Baba-mi făcu necaz.
Cu toată stima, A. Mătiță
Dinescu este Dinescu!