Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce caută UDMR în tocănița noului guvern

Zoom Ce caută UDMR în tocănița noului guvern

Partidul cel mai disciplinat, cu cei mai disciplinați votanți, a început să facă mofturi. Probabil și-au dat și ei seama că bunăvoința le e luată drept slăbiciune și că, de fapt, merită mai mult decât cele două ministere lipsite de forță. Cel mai probabil, însă, mofturile celor de la UDMR țin de faptul că au început să înțeleagă foarte bine matematica politică și faptul că PSD nu insistă ca ei să fie la ciolan doar așa, dintr-o iubire de consens pe care Grindeanu tocmai și-a descoperit-o.
În teorie, coaliția guvernamentală s-ar putea face și fără UDMR. Iar pe cei de la USR nu i-ar deranja prea tare. Ba chiar pare să-i deranjeze mai tare faptul că PSD insistă pentru UDMR. Însă băieții din PSD nu s-au născut chiar cu ciungă în păr. Insistența lor pentru ca UDMR să fie la masă nu ține doar de o relație veche și bună, ci mai ales de o matematică viitoare.
Un guvern din care nu face parte UDMR le-ar oferi celor de la USR posibilitatea să șantajeze în mod constant ruperea coaliției și a majorității, prin ieșirea de la guvernare. Ceea ce, dacă e ceva ce ne-a învățat istoria recentă, nu e doar probabil, dar miroase a certitudine. Or, cu UDMR în echipă, plecarea USR ar însemna doar că se eliberează niște posturi, nicidecum că se pierde majoritatea în Parlament.

1.468 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia