Ce fel de republică vrem și ce fel de democrație?

România a avut, după 2004, șansa unică până acum și multă vreme de acum încolo de a schimba în bine (sau în rău?) Constituția României. Care o fi ea lege fundamentală, inatacabilă, inalienabilă, bla-bla, dar este departe de a fi perfectă și este, de asemeni, departe de a fi o Constituție modernă.

Din păcate, sarcina coordonării modificării Constituției a fost asumată, în perioada 2012-2016, de unul dintre cei mai mari ratați ai politicii românești, fostul președinte interimar Crin Laurențiu Antonescu. Acel mandat parlamentar, pornit cu atâta entuziasm după rezultatul zdrobitor al USL la alegerile din 2012, ar fi trebuit să se încheie cu modificarea Constituției, modificare aprobată sau respinsă prin referendum de populația României. Din păcate, Crin Antonescu a avut, în cele din urmă, alte priorități. Printre acestea se numără, probabil, și dorința de a nu mai munci niciodată în viața lui, părându-i-se extrem de convenabil și confortabil să trăiască la Bruxelles, din banii câștigați de soția sa. Este și ăsta un proiect. Nu de țară, nu de națiune, ci personal, dar este un proiect. Și încă unul reușit.

După decizia CCR în cazul Șoșoacă,

se pune, din nou, problema modificării Constituției. Deși CCR nu a acționat ca urmare a unei prevederi constituționale, ci a unei ceva mai stranii prevederi a legii pentru alegerea președintelui României.

Dar nu ne putem plânge de existența acestei prevederi legale de-abia acum. Dacă ni s-ar fi părut ciudată sau neavenită ar fi trebuit să reacționăm atunci când a apărut legea în forma aceasta. Cum nu a protestat nimeni, putem considera că prevederea este una normală, deși nenecesară.

Pentru că CCR (Curtea Constituțională a României) nu are de ce să intervină în procesul electoral. Drepturile și obligațiile cetățenilor care aleg sau vor să fie aleși sunt clare, prevăzute în Constituție, așa cum este ea. Aceste drepturi nu pot fi îngrădite de către CCR, ci doar de către o instanță de judecată, în conformitate cu prevederile legale. CCR nu are nici dreptul și nici căderea de a număra semnături, de a verifica autenticitatea unor acte și așa mai departe. În cazul Șoșoacă, CCR s-a substituit unei instanțe de judecată și a emis o sentință pe care nu o putea emite, hotărând că Diana Iovanovici Șoșoacă nu poate candida la alegerile prezidențiale pentru că a făcut niște declarații care nu au fost pe placul Curții.

Nu trebuie, însă, să schimbăm

Constituția doar pentru că CCR își depășește cu mult atribuțiile legale. Trebuie, însă, să facem cumva ca această Constituție, așa cum este ea, să fie respectată.

Și totuși, poate că ar trebui să schimbăm Constituția și să facem una care să mai limiteze puterile informale, cum sunt, astăzi, puterile președintelui României, împinse cu mult în afara cadrului constituțional.

În primul rând, eliminăm din discuție dacă avem de ales între republică sau monarhie constituțională. Singurul moment în care românii au fost monarhiști în proporție covârșitoare în ultimii 34 de ani a fost atunci când a fost înmormântat Regele Mihai. Or, să fim serioși, un rege mort nu prea își poate îndeplini satisfăcător îndatoririle de arbitru echidistant al vieții politice și democratice a unui stat modern.

Să spunem, așadar, că ne dorim o republică, în continuare.

OK, dar ce fel de republică? Una în care, constituțional, președintele nu are puteri executive reale, deși, în realitate, puterea se concentrează în mâinile lui în moduri care sfidează legi, de la cele mai mărunte la cea fundamentală?

În al doilea rând, s-ar schimba multe în bine dacă am defini extrem de clar prin Constituție cum funcționează și cui se subordonează serviciile secrete.

În acest moment, la nivel teoretic, Serviciile trebuie să dea socoteală Parlamentului. Practic, nici nu se mai pune problema. Pentru că președintele este cel care-i numește pe șefii SRI și SIE, aceștia nu mai dau raportul decât în fața președintelui. Rapoartele de activitate anuale ale SRI și SIE prezentate Parlamentului au devenit niște bătăi de joc instituționalizate. Audierile membrilor acestor Servicii în comisiile parlamentare de profil au devenit șuete între colegi de serviciu, deși, legal, angajații Serviciilor nu pot fi membri ai partidelor politice.

Puterea pe care o deține președintele, una informală, se bazează, în primul rând, pe această sfidare a legii și prin eliminarea Parlamentului din procesul de control asupra Serviciilor. Iarăși, nu trebuie să schimbăm Constituția pentru asta, trebuie doar să aplicăm legile.

Dacă e să avem un motiv major

de a schimba Constituția este pentru că trebuie să ne decidem, pentru o bună perioadă de timp, dacă vrem sau nu să clarificăm partajarea puterii în stat.

Avem două variante: putem avea o republică parlamentară, cu un președinte ales de Parlament, sau o republică prezidențială, de tipul celei a SUA, unde președintele este și șef al Guvernului. Varianta actuală, în care stăm cu fundul în două luntri, este cea mai puțin avantajoasă și cea care atrage după sine din ce în ce mai multe abuzuri.

Este, din păcate, prea puțin probabil că vom putea schimba prea curând Constituția. Modul în care funcționează acum lucrurile în democrația din România este convenabil pentru întreaga clasă politică, deși este din ce în ce mai departe de modul în care ar trebui să funcționeze o democrație.

Stând calmi și privind cu detașare și neimplicare la degradarea democrației românești, putem răspunde și așa la întrebarea „Ce fel de democrație vrem?“: „Una autocrată, dar, la o adică, merge și o dictatură“.