Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce nu știai despre Nicușor Dan

Zoom Ce nu știai despre Nicușor Dan

Pasionat de arhitectura vechiului București, Nicușor Dan a salvat o clădire din anii ’30 care încerca să se sinucidă. „N-are nici un sens!“, spunea clădirea. „Oricum cad la primul cutremur.“ În cele din urmă, Nicușor Dan a convins-o să lase toate problemele în urmă, eventual să le adune într-o culegere.

Nicușor Dan nu se poate tunde, pentru că asta ar însemna să evacueze familia de vrăbii care și-a făcut cuib în părul lui. Numai de scandalul ăsta n-are nevoie acum Primăria.

Nicușor Dan spune că problema căldurii din casele bucureștenilor e ca și rezolvată. Totul e o chestiune de timp, până când vine primăvara și-ncep iar să crească temperaturile.

Se pare că un bucureștean a sunat la Primărie ca să reclame frigul din case.
– Domnule primar, caloriferul de la mine din sufragerie e rece, s-a plâns cetățeanul.
– Ia puneți mâna pe el.
– De ce?
– Păi, altfel cum vreți să se-ncălzească?

Nicușor Dan a explicat că nu poate furniza căldură pentru apartamentele bucureștenilor, fiindcă frigul din locuințe face parte din patrimoniu, pe care a jurat mereu să-l apere. „Frigul e moștenirea noastră din perioada comunistă, să scăpăm de el ar însemna să ne negăm tradiția, să ne pierdem identitatea“, a spus Nicușor Dan, în timp ce niște țurțuri sprinteni îi jucau pe buza de sus.

3.184 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia