Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce nu știai despre Vladimir Putin

Zoom Ce nu știai despre Vladimir Putin

1) Vladimir Putin are un picior mai lung și unul mai scurt, însă nici acum nu știe exact care e mai lung și care mai scurt. Uneori i se pare că dreptul e mai lung, alteori stângul. Un medic renumit i-a propus să-i taie din ambele, ca să fie sigur că-s egale.

2) Vladimir Putin are o sosie care nu prea arată ca el și pe care o trimite la întâlnirile cu oficiali străini. De aceea, întâlnirile aceastea au loc la mese extrem de lungi, ca să nu se prindă Macron și ceilalți că nu stau de vorbă cu Putin.

3) Cea mai mare slăbiciune a lui Putin sunt țările vecine. Odată, președintele rus chiar a fost păcălit de un crainic radio că a câștigat la Loto Țările Baltice și Georgia. Ca să arate că nu-i poartă dușmănie realizatorului care a făcut farsa, Putin a venit a doua zi la înmormântarea lui.

4) Vladimir Putin poartă mereu pe dedesubt o vestă antiglonț, în caz că se face prea cald afară. Se pare că, atunci când nu poartă vestă antiglonț în spații publice, îl apucă nădușeala.

5) Putin poartă lentile de contact pentru depărtare, ca să vadă și el cu cine stă la masă.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale