Ce riscuri presupune pentru minorităţi prietenia cu Băsescu

La cîte o bălăcăreală de politică internaţională, în ţările normale la cap, ministrul de Externe se răţoieşte la adversari, iar preşedintele îi ia mai cu binişorul. În asemenea situaţii, vezi cearta britanicilor cu spaniolii, rolurile şi accentele sînt atent distribuite. La noi a fost invers, fiindcă Preşedinţia şi externele nu se conversează sau, dacă o fac, vorbesc pe limbi diferite. 

Corlăţean a făcut balet diplomatic, arătîndu-le fustiţa ungurilor care au lăsat Budapesta, ca să-şi facă în Ardeal campanie electorală. Băsescu în schimb a sărit la ei cu toroipanul, de a început să-i miroasă amicului Tokes a dictatură.

Totuşi, dacă v-aţi uitat, Băsescu nu s-a legat de Orban şi nu i-a rostit nici lui Tokes numele. A sărit la jugulara Ungariei. Ca şi cum dacă te duci într-o vizită şi simţi că unuia dintre administratorii temporari ai imobilului îi miros picioarele, te apuci să spui că pute casa. 

Să nu ştie Băsescu că în Ungaria sînt şi politicieni care se ceartă cu naţionalismele arţăgoase ale lui Orban şi pe care extremismele jobbicilor îi dezgustă? Cred că ştie, dar nu-i pasă, de dragul Ebei şi a Mişcării lui Populare, adică, de fapt, tot de dragul mezinei sale. Pentru asta Băsescu n-a ezitat să-i contrarieze sau chiar să-i irite pe maghiarii din România cu atacul lui împotriva Ungariei, deşi dacă acum mai e preşedinte o datorează şi maghiarilor care au stat acasă la referendum. Socoteala lui Băsescu a fost cît se poate de simplă. De la unguri nu face rost de voturi nici pentru Eba, nici pentru PMP-ul lui. S-ar putea alege în schimb cu voturile ardelenilor dezgustaţi de partidele noastre extremiste, dar care mai pot fi întărîtaţi cu mesaje antiungureşti. Atitudinea asta, de un cinism iresponsabil, faţă de etnicii maghiari din România e cu atît mai stridentă cu cît Băsescu vrea să speculeze sensibilităţile şi slăbiciunile ţiganilor, în scop electoral. Fiindcă nu din prietenia sa cu răposatul Cioabă, îşi dă acum Băsescu ochii peste cap, ci ca să se asigure că şi după moartea acestui rege al căldărarilor şi pastor al ţiganilor pocăiţi de la Sibiu, parteneriatul dintre Eba şi romii care ascultau de Cioabă va merge înainte. Or după circul pe care l-au făcut urmaşii lui Cioabă zilele astea, ba cerînd bani de la guvern, în numele unei sărăcii contrazise de maşinile din ograda răposatului şi de opulenţa răsfrîntă din palatul dinastiei Cioabă, ba anunţînd un doliu de lux, faptul că Băsescu se va afişa alături de fiul mitoman al aşa-zisului rege la căpătîiul răposatului cu care a făcut afaceri politice, îi va scoate din sărite şi pe mulţi dintre ţiganii care nu vor să audă de sîngele albastru al delfinului care o zi îşi plîngea de milă, ca sărăcuţul, o zi făcea pe nababul.

La fel cum s-a dus ca atîrnache pe la tîrguri şi petreceri populare, încît să dea impresia că pe unde îşi face el apariţia se strînge lumea de dragul lui, Băsescu vrea să profite de moartea lui Cioabă, ca să facă o baie de mulţime şi printre minoritarii îndoiliaţi. 

Mi-ar fi plăcut să pot spune despre preşedintele României că tratează cu respect minorităţile etnice, dar după ce i-a scos din sărite pe maghiari repezindu-se, în scopuri electorale, la beregata Ungariei, nu la cea a lui Victor Orban, ţiganii ar trebui să-şi dea seama că la fel cum s-a împrietenit cu ungurii, cînd a avut nevoie de ei, ca apoi să le-o tragă, Băsescu s-ar putea să le facă şi lor vreun pocinog, după alegerile europarlamentare.