Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce surse are fosta sursă Petrov

Zoom Ce surse are fosta sursă Petrov

Ca să nu sucombe PMP-ul din viața parlamentară, Traian Băsescu se bagă singur în seamă. Candidează, zice, pentru a treia oară la Primăria Bucureștiului. În primele două rînduri i-a mers. Acum,doveditul Petrov pozează în mielul de Paști al partidului pe care l-a înființat ca poșetă electorală pentru Elena Udrea. Și-și plînge de milă, ca lui Dragă Stolo pe vremuri.Cum își abandonează el liniștea! Și cum renunță la purcoiul de euro de la Bruxelles ca să diriguiască Bucureștiul!

Dar cum Băsescu știe că nu va ajunge din nou primar, nu e nici un pericol să rămînă orfan de banii europeni. Așa că, seara, se gargarisește electoral cu una-alta. Mai ales cu COVID-19 și cu războiul dintre clanuri. Doar că acum nici unuldintre intelectualii săi nu mai bate daula ca să-l sprijine. (Știe Băsescu ce e daula, de la nunțile turcești din Dobrogea. Pentru neștiutori, e o tobă marede-i întărîta la război pe ieniceri.) Nu mai suflă ei nici măcar în muzicuțe, să dezmierde urechile candidatului și să înveselească prostimea.

Doar Mihail Neamțu ce-și mai agită funia de usturoi de la referendum, să nu se deoache Petrov, iarînsingurata intelectuală Elena Udreace mai scrie compuneri triumfale pe Facebook, nădăjduind să-i împodobească trupește lui Băsescu colțulbiroului de la Primărie, ca la Cotroceni pe vremuri – apud Adriana Săftoiu. Or fi prestînd ei doi la munca în zadar, însă măcar pe ei nu-i poate trece Băsescu în lungul catastif al nerecunoscătorilor, unde a trecut nume de eseiști, critici, filosofi, avocați, juriști de CAP-uri, bașca poeții, dramaturgii și rapsozii populari. Ubi sunt?  Adică unde dracu’ or fi? o fi sughițînd fostul număr unu din Olimpul de la Cotroceni.

Ieșit de unul singur la agățat de voturi, ca fetele de pe centură la vînătoare de centauri mustăcioși ai TIR-urilor, Băsescu s-a travestit în rochița Casandrei și s-a pus pe turnat. De astă dată, vești proaste și clanuri de romi, nu colegi de studii sau marinari, ca odinioară.Cine i-o fi furnizînd însă informații despre strategiile clanurilor? SRI-ul? N-ar fi exclus, dar mai degrabă nu, că nu mai are nevoie de el. Poate SIE, la schimb. El ce-a mai auzit la Bruxeles, SIE– ce-a mai aflat pe surse din țară. Sau te pomenești că-l vizitează Băsescu incognito,la întristare,pe cumătrul său prin alianță, Bercea Mondial, și-i divulgă cumătrul ce plănuiesc Duduienii?

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    cantati-i „Ana draga..” ca sa ii treaca cheful de primarie si sa ii vina cheful de betie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

Ultimele articole

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

bijuterii argint