Cred că primul care nu se aștepta să-l lovească Nobelul în moalele capului a fost Bob Dylan însuși. Nu m-aș mira dacă acest tip cu umor, care are o colecție de premii pentru muzica lui, a pufnit în rîs cînd a auzit-o pe tipa din Academia Suedeză că îl compară cu Homer și cu Sappho.
Și nu m-aș mira nici dacă unii dintre bătrînii hippioți, crescuți cu muzica lui, au luat o supradoză fatală, de fericire. Premiul ăsta însă vine cu o atît de mare întîrziere, încît cititorul tînăr se întreabă cine-o fi Bob Dylan, iar snobilimea cu pretenții se dă de ceasul morții că jurații Nobelului literar au dat în mintea copiilor, de-au premiat un bătrîn folkist, care în tinerețe și-o trăgea în venă. Că era antirăzboinic? Așa erau toți hippioții – unde e scofala? Că a avut un succes năucitor cu cîntările lui? Asta e altă gîscă, în altă traistă, apropo de etnia lui, de evreu din Duluth, Minnesota.
Dacă i s-a dat premiul lui Bob Dylan pentru textele lui cîntate, să-l propunem și noi pe răposatul Păunescu, cel ținut în viață de Mircea Vintilă, de Vasile Șeicaru sau de ardeleanul ăla de cîntă colinde toată luna lui decembrie, mai ceva ca țigănușii din tramvaie.
Văd că pe Eugen Istodor l-au apucat toți dracii pe cei care se întreabă de unde pînă unde au ajuns jurații suedezi să pună laurii pe capul unui folkist. Pîrliților și analfabeților, poetul în vechime avea și harfă, nu numai vorbe! Chitara e harfa lui Bob Dylan poetul.
Chiar dacă nu te înnebunești după muzica lui Dylan sau nu te dai în vînt după „textele” lui, n-ai cum să nu recunoști că într-un fel s-a scris poezia și s-a cîntat folk-ul pînă la el, și altfel după aceea. Dylan e un soi de Salinger al poeziei, a schimbat macazul de unul singur, după care a fost imitat, pastișat și transformat în șef de școală, ca și Salinger, cel care n-a luat Nobelul, deși l-ar fi meritat cît zece laureați împreună.
Americanii au făcut un Pulitzer special pentru Dylan, ca să nu le iasă vorbe. Jurații Nobelului, care sînt adeseori acuzați că premiază autori despre care nu se știe mare lucru nici la ei în țară, au dat în, sfîrșit, o mare lovitură de imagine. O să ziceți, poate, că au făcut asta dintr-un populism pacifist. Să recunoaștem însă că, după mulți ani, acest premiu a fost dat cuiva despre care a auzit (aproape) toată lumea din lumea întreagă. Totuși, chestia cu Homer și cu Sappho, apropo de Bob Dylan, rămîne o monumentală tîmpenie.
10 vizualizări
Si Mario Vargas Llosa e parlit si analfabet?