Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cea mai bună ascunzătoare e la lumina zilei

Zoom Cea mai bună ascunzătoare e la lumina zilei

Titlul de mai sus e de la E.A. Poe și Caragiale citire. Oamenii simpli sînt mai puțin sofisticați și își ascund chestiile prețioase sau rușinoase pe unde dă Dumnezeu: printre prosoape, în vasul WC-ului, sub dușumea sau între paginile cărților. Doar că, azi, cei care se ascund nu-s terchea-berchea, ci intelectuali adevărați, învîrtind teancul cu chei de la casa cu bani.

Am mai scris în rubrica asta despre Turnirurile de poezie, organizate de Uniunea Scriitorilor. Nu cu dușmănie, ci cu o imensă mirare: cum e posibil ca oameni cu țiglele pe casă și cu scaun la cap să intre într-așa o ciudățenie, nu mi-e clar. Pe scurt, dacă nu știați, conducerea breslei organizează anual cîte un turnir de poezie, între diversele asociații din țară. Și ăsta e un lucru bun: autorii să rîdă, să cînte și să danseze, într-o competiție și amicală, și orgolioasă. Să se combine generațiile, să se mai dezmorțească oasele și – de ce nu? – să mai simtă poeții fiorul sau măcar emoția rostirii în fața publicului. Că publicul, cum se știe, nu iartă…

De iertat, nu, dar cu o condiție minimală: să fie prezent. Ei, și de aici începe uimirea mea: nu știu cine a inventat conceptul, cine a făcut programul, cine a găsit bani și cine a decis locșorul, dar turnirurile astea nu au public. Poeții se citesc între ei, într-o săliță mai răsărită a unui hotel, juriul decide și apoi, cu cățel, cu purcel (eventual, soție, amantă sau odraslă), se întorc toți (nu rămîne unul, de sămînță) în România fără ca altcineva, vreun ziarist, vreo instituție, vreun traducător, vreo editură să fi remarcat acest uriaș travaliu. Cum spun cei vechi: muntele s-a scremut și a născut un șoricel. De ce șoricel? Mă repet: nimeni nu are habar că într-o localitate din Grecia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Spania au poposit, fie și numai pentru cîteva zile, vreo douăzeci de scriitori români. Nici un ziarist străin sau român nu participă, nu vede, nu aude și nu dă lumii de știre. Nici un traducător nu e prezent. Nici o asociație de profil nu e invitată – măcar la pișcoturi. Nu iese nici o carte după eveniment. Și nimeni, niciodată, nu ar putea spune ce legătură are „turnirul“ cu țara în care se organizează deplasarea. La cît de „folositor“ e culturii române, înclin să cred că se putea închiria o sală la Herculane, la Valea Vinului sau la Govora, cu exact aceleași rezultate. Adică zero.

Însă, dacă ne uităm de la distanță și lăsăm deoparte pretențiile culturale și snobăreala, tot ce rămîne e o mică vacanță plătită din banii obștii. Cu alte cuvinte, aveam de a face cu o coțcărie vopsită, fardată și cu pene-n cur. Nimic altceva.

Bun. Și asta ar fi de înțeles. Cine nu s-ar plimba nițeluș? – că scriitorii, se știe, nu prea au bani. Se poate și asta. Dar măcar atît, nu te lăuda cu șmecheria, mergi pe burtă. Ei, și aici cireașa urcă victorioasă în vîrful tortului. În revista-fanion a lumii literare oficiale, România literară, numărul 49, apar șase pagini de mărturii (ale participanților) de la ultimul turnir, desfășurat în octombrie, la Alanya, Turcia. 13 scriitori încearcă să frece clanța, să lucească. Astfel, aflăm cîte ceva despre călătoria cu avionul (și un pui de somn, notat cu acribie), compania de turism, vechii prieteni, Munții Taurus, alte turniruri (la fel de remarcabile), abundența bucătăriei orientale, orașe-stațiuni, istorie, Marc Antoniu, vibrații, neliniști și arome, lancea, coiful, armura și mănușile ș.a.m.d. Aș putea să citez fraze, paragrafe întregi de banalități care nu au nici o legătură cu ceea ce se spune că s-ar fi întîmplat la fața locului. Dacă ai răbdare și citești tot (ceea ce e, totuși, imposibil pentru un om cît de cît normal), nu se poate să nu îi dai dreptate unui participant, care zice, săracul de el, adevărul ocolit cu atîta grație de mărturisitori: „așa că, (virgula e a autorului) Turneul din Alanya a fost un dar neașteptat și plin de noutate despre mine“.

Presupun că s-au citit acolo și poezii bune, dar nu știu. De altfel, nimeni nu știe. Ce merită spus e că nu era musai să se vopsească o vacanță, pe banii breslei, într-un eveniment literar. Că despre asta e vorba. Nu e nimic creativ, nu e nici o confruntare, publicul doarme acasă, traducătorii umblă de nebuni prin Istanbul să găsească vreun picior de poet ghiaur. Mă repet: cînd e să ascunzi ceva, ai două căi. Una e să taci mîlc, poate uită lumea de tine, alta e să faci gălăgie pe ceva îndepărtat, să alungi subiectul. Da’ chiar așa, să dai adversarului toate cartușele, asta e cam mult. Mulțumesc pentru tot armamentul pus la dispoziție cu așa o dărnicie inconștientă. Și mă grăbesc să adaug: asta e cam tot ce poate face o instituție obosită, vîrstnică, egoistă și lipsită de o minimă decență.

Închei micuțul meu excurs cu un citat din Arghezi: Niciodată golul nu a sunat mai tare.

1 comentariu

  1. #1

    Magistral! Parcă ii și văd răpuși de turnir exact ca în Schlaraffenland al lui Breugel al bătrân.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint