Eu nu înțeleg de ce lumea rîde ca proasta la monologul lui Cațavencu din O scrisoare pierdută, pentru că pe mine, cînd mă gîndesc, azi, la țărișoara mea, la România, mă-nfundă de fiecare dată plînsu’.
* * *
Splendide marșurile organizate de elevi vinerea trecută în mai multe orașe din țară cu ocazia „Zilei mondiale de luptă contra fumatului”! De pildă, înainte de Căciulata, spre care mă îndreptam să-mi tratez un început de menopauză, coloana de elevi bucuroși că nu mai fac ore a blocat șoseaua la Călimănești mai bine de o jumătate de oră, timp în care, de nervi, în mașină, am fumat patru țigări una după alta.
* * *
Cel mai bun lucru care se întîmplă într-o coabitare, fie ea pașnică, fie ea familială ca în apartementele date în multiplă folosință de pe vremea lui Stalin, este că se poate stabili de comun acord, după un algoritm bine pus la punct, cine și cînd poate merge la baie. În schimb, dacă coabitarea e tensionată, toată lumea e constipată, cum eram noi, consilierele dlui Traian Băsescu, în intervalul cînd am coabitat la Cotroceni cu Crin Antonescu: nu știam niciodată cînd se trezește tipu’ să-și facă, interimar, nevoile.
(va urma)
