O parte a scriitorilor de astăzi par să regrete vremurile comuniste, cînd literatura, aşa cum era ea, nu ajunsese cenuşăreasa artelor. Se publicau, susţin aceşti nostalgici, tiraje mari, inclusiv pentru cărţile de poezie. Şi publicul cumpăra acele cărţi şi le citea. Pentru anumite perioade este perfect adevărat. Din necesităţi propagandistice, în primii zece ani de comunism tirajele erau într-adevăr mari.
Să nu uităm însă că mare parte a cărţilor intrau în bibliotecile publice, fiecare comună avînd o asemenea bibliotecă. Pe cînd aveam 13 ani, deci în 1960, am lucrat voluntar la o bibliotecă publică timp de două luni, în vacanţa de vară. Vă asigur că nici un cititor nu-şi dorea să citească vreo carte semnată de Deşliu, Beniuc sau Victor Tulbure. Pe de altă parte, să nu uităm că în 1948 au fost interzişi mai multe sute de scriitori. Cînd, după mai bine de zece ani, au început să iasă de la index, publicul cititor, în special cel tînăr, s-a repezit să-i cumpere. Aşa se face că scriitori precum Arghezi, Blaga sau Ion Barbu, ca să mă refer numai la poeţi, au ajuns la tiraje la care nici măcar în visele lor bune n-au sperat în perioada interbelică. Treptat, piaţa s-a saturat şi tirajele lor au ajuns astăzi să fie insignifiante. Dacă regimul actual sau unul viitor ar interzice vreun poet din motive politice, acesta ar deveni imediat un scriitor la modă, foarte căutat. Cam aşa ceva s-a întîmplat în anul 2000 cu poetul Marius Ianuş, despre care voi scrie săptămîna viitoare.
(va urma)
