Deja patru decenii de la încă o catastrofă provocată de prostia comunistă; despre ea s-au scris tone de hârtie, s-a făcut un serial după cartea premiantei Nobel Svetlana Alexievici, chiar și jocuri video de succes s-au făcut. Urmările sale se simt și azi…
În aprilie 1986 eram copchil de-a XII-a și învățam pentru examene – bacalaureat, apoi cel de admitere la Universitate. Nu mă interesa altceva. Pe 29 aprilie ai mei m-au luat cu mașina să stăm la coadă undeva, la un magazin din alt cartier. ??? La coadă, când aveam de învățat? Și la ce? La apă minerală? Habar n-aveam ce se întâmplase. Am stat de vreo trei ori la rând, că dădeau doar câte două sticle de persoană. Coada era mare, tot mai mare. Mai mare ca una la bere, lămâi sau hârtie igienică. O coadă mai mare ca o coadă comunistă obișnuită, de numai două-trei ore. Pe lângă ea, unul se băga în vorbă și întreba oamenii înșiruiți „Da’ de ce luați atâta apă? Da’ la ce vă trebuie apa, ce faceți cu ea?”. Oamenii îi răspundeau „Îmi mărit fata, avem nuntă”, „Am un botez în familie”, „E ziua fratelui” etc. Puțea a securist de la distanță. Doar un bătrân i-a strigat în față „Fiindcă au spus la Europa Liberă despre accidentul de la Cernobîl! Comuniștii de la noi nu zic nimic, ne lasă să murim de la radiații, să bem apă de la robinet, contaminată!”. Securistul a dispărut de parcă ar fi fugit și nu l-am mai văzut pe acolo cât am stat la rând. Bătrânul a dispărut și el după ce și-a luat cele două sticle – de un litru, cu etichetele prost tipărite și murdare de clei. Nici pe el nu l-am mai văzut vreodată…
Despre cum au afectat radiațiile de la Cernobîl așezările din nordul țării se știu puține, dar se spun multe. Unii pretind că din strugurii toamnei 1986 a ieșit un vin neobișnuit, care lumina în damigenele din beciuri, de nici n-aveai nevoie de lampă. Vinul nu mai poate sta mărturie, fiindcă s-a băut repede. Alții povestesc că, de la radiații, le-a pierit cheful de muncă, fenomen neobișnuit prin părțile respective. Câțiva își amintesc și de orătăniile care au ouat pui cu cinci picioare, perfecți pentru familiile cu mulți copii, ori chiar au născut pui vii. Mulți cetățeni au murit între timp, iar dintre cei care n-au, unii au plecat la muncă în străinătate, la căpșune și la mere, unde au fost foarte apreciați pentru viteza cu care culegeau, folosind toate cele patru mâini.
1.102 vizualizări
Bravo, CIP ! Mai deschizi mințile celor care aveau viață bună în comunism; aveau bani, aveau servici; ia de-aici … Își cumpărau zilnic butelii, dacă una se golea . Stăteau la cozi imense, unde nu luau nimic ; numai în ideea să vină un secu’ infiltrat să-i întrebe și pe ei ceva, ca pe vecinu’ care o duce bine de când a vorbit cu domnul acela în costum… Rușine… !!!
Noi am facut baie in mare-era apa OK. Apoi ne-au dat iodura de potasiu cu seringa la scoala! Misto tare clasa a 8-a.
La data catastrofei de la Cernobil eram în armată, la termen redus, la Craiova. Nu am știut nimic de amploarea incidentului până când, la câteva zile, ne-au dat pastiluțele cu iod. Pe mine și pe alți câțiva ne-au trimis cu contoare Geiger-Muller în piețe, să detectăm radiațiile la legumele și fructele țăranilor. Pârâiau alea în draci, dar ne-având atribuții de retragere a produselor, doar informam comercianții și potențialii cumpărători de existența radiațiilor, primind doar „cuvenitele” înjurături. Tot atunci, într-o livadă de cireși de lângă GAZ Ghercești (unitatea noastră agro-zootehnică de suport), cireșele care se duceau exclusiv la export, au rămas să putrezească în pomi. Într-o altă ordine de idei, mama mea, fiind cadru medical la țară, mi-a povestit de multe decese infantile premature și nașteri de copii cu malformații din acea perioadă, care nici ei nu au trăit mult. Și mortalitatea infantilă, pe atunci, era un indicator care te putea băga în pușcărie…
Unei rude din NV Romaniei i-a disparut adenomul tiroidian, medicul nu a gasit nicio explicatie, asa ca nu pot exclude complet legatura