Melcii din Ardeal răbufnesc de invidie, bicicliștii se rușinează discret iar băieții cu scutere de la Glovo îi zâmbesc cu superioritate minunatului nostru tren. Ideea că vom avea vreodată o infrastructură feroviară modernă și trenuri care să circule măcar la jumătate din viteza trenurilor rapide din occident pare un scenariu sience-fiction. Din Ardeal până la București, pe o distanță de aproximativ 400 de km, viteza medie abia trece de 50km pe oră. Și asta în condiții normale, fără eventuale întârzieri.
Cu toate astea, trenul încă e o opțiune cinstită. Sau, mai bine zis, ar putea să fie o opțiune cinstită și dezirabilă, dacă ar exista un management serios în cadrul CFR Călători, companie care operează cu sute de milioane de pierderi anual. Și nu e vorba doar de investițiile în infrastructură, unde există fonduri europene și se lucrează în multe zone, chiar dacă al naibii de lent. E vorba, în primul rând, de un management al călătoriei în sine.
Acum, când există lucrări pe Valea Oltului, pe principalul sector rutier ce leagă Ardealul de sudul țării, CFR Călători ar putea să profite din plin. Cele două ore în plus de călătorie ar putea fi compensate prin confort. Mințile briliante din conducerea CFR n-au văzut oportunitatea asta, ba chiar au făcut lucrurile pe dos. Pe trenul care vine de la Viena și merge până la București, de exemplu, în locul vagoanelor decente, fără compartimente de câteva persoane, au reintrodus acele vagoane „tip vagon”, cu holul pe laterală, murdare ca naiba, cu prize nefuncționale și fără mese pe care să-ți poți pune un laptop sau o cafea.
În plus, au luat decizia minunată de a elimina vagonul restaurant, care oricum avea și locuri normale, cu masă, unde puteai sta la o cafea, suc sau bere, și de unde puteai lua un sandwich sau niște chestii de ronțăit. Să nu poți oferi unui călător opțiunea de a-și lua o apă, pe un drum ce durează peste 10 ore e o chestie de noaptea minții. Există și o parte plină a paharului, deși nu vine din logică, în sensul că dacă nu bei ori nu mănânci nimic, nici n-o să mergi prea des la baie, lucru absolut indicat.
Până să ajungem la niște viteze care să poată concura cu varianta pe șosea, CFR ar fi putut să compenseze cu confortul și călătoria în sine.
CFR călători, Tarom, Romarm, Romavia, ASF, Amepip, ANPC, TVR etc.
Sinecuri, sinecuri…
Serviciile auxiliare au fost externalizate.Asa ca ne punem pofta -n cui!
trebuie sa va faceti vizibili daca vreti sa fiti luati in considerare .
Lucrări sc unt pe toate magistralele din vest către B. De L Arad la Caransebeș se lucrează ( mai departe cred ca nu s-a lucrat în ultimul secol decât la Balota și la avarii majore), de la Arad la Brașov e în de mai bine de un deceniu în reabilitare pentru fantastica viteza de 160km/h(măcar de erau mile) în schimb de la Oradea la Cluj e pauza totala. Oare nu era mai bine sa se fi concentrat resursele pe un traseu și după terminare sa se treacă la celelalte?
În caz de nevoie de transport masiv de resurse din vest spre Est pe unde? Pe autostrada wireless? ( ce de la Margina la Holdea)?
Cunosc ,,mafia,,din CFR..fiind un fost angajat..La CFR Infra..și nu numai..sunt puși în funcții…oameni care nu au avut tangență cu meseria de CFR-ist de la ,,zero,,..au ajuns pe funcții politic sau prin relații ..și pe care nu le pot stăpânii și fac legea în calea ferata..De-asta e haos..Rușine..
Intercity fara vagon restaurant o tâmpenie.Scoateti opririle la Roman și Focșani la intercity oprește prea des
Dezastru si Oradea-Viena (direct sau indirect), in pofida infrastructurii moderne din Ungaria si Austria. Dovada ca mentalitatea, organizarea, lasa de dorit, indiferent de operator, maghiar sau roman! Sa faci 7 ore 30, uneori 8 ore, 500 de km, e de-a dreptul halucinant. Am ajuns la tot felul de tertipuri, cum sa ajungi mai repede in Keleti (gara din Budapesta), sa prinzi un Railjet ( tren austriac).
CFR-ul nu e in stare sa doteze cabina de baie de la capatul vagonului cu o banala perie de curatat WC-ul.
Dar nici calatorii nu reactionează, sa-i ia de piept pe conductorii indolenti…
Un ministru incompetent! Este normal să se întâmple așa!
Cu un asa ministru este normal sa se întâmple minuni de genul asta!