Superbe amintirile lui Kusturica, cam două treimi din carte, şi cu un final extraordinar, care scapă de discursivitatea ei pătimaşă ultima treime*. Toţi ciudaţii din Sarajevo se întîlnesc aici, de pe vremea cînd oraşul mai făcea parte din Iugoslavia, atotputernicul Tito nu dădea nici un semn că o să moară vreodată, zidurile aveau urechi conectate la birourile poliţiei politice, iar micul Emir se străduia să n-ajungă nimic de capul lui.
Familia Kusturica a căzut în dizgraţie după marea epurare ordonată de Tito cînd a rupt-o cu Stalin şi a devenit idolul majorităţii şi demonul celor cărora le-a distrus viaţa, lăsîndu-le doar şansa supravieţuirii. Moartea e un zvon neconfirmat! – tot spune Kusturica-tatăl, fost partizan de frunte, motiv pentru care a scăpat doar cu dizgraţia la epurare, comunist disident şi musulman care consumă carne de porc şi bea de stinge. De la el moşteneşte Emir convingerile de stînga, dragostea pentru Iugoslavia, ura faţă de Tito şi dispreţul faţă de trepăduşii lui din Sarajevo. Şi tot de la el deprinderea de a bea temeinic, uneori zile de-a rîndul. Prieten cu toţi golanii din cartier, Kusturica vrea să fie – şi un timp chiar e – fotbalist, s-ar face fotograf şi se apucă de regie din întîmplare. Fiindcă înjură Puterea mai ceva decît tatăl lui, oficialităţile comuniste din oraş îl privesc chiorîş şi-i pun beţe în roate, mai ales după ce devine celebru. Pleacă în America, unde nu se simte în largul lui, se mută apoi în Franţa şi începe să-şi scrie amintirile cînd Iugoslavia sa începe să se dezintegreze. În timpul războiului, prietenii îl sfătuiesc să nu calce prin Sarajevo, ca să nu-i ia musulmanii gîtul pentru că le ia apărarea sîrbilor. Kusturica îşi trimite părinţii în refugiu, tatăl îi moare de inimă rea şi el îşi pune amintirile pe hîrtie, pentru a nu se lăsa învins de dorinţa de a uita grozăviile care se întîmplă în ţara care nu mai există decît în memoria lui.
* Emir Kusturica, Unde sînt eu în toată povestea asta?, trad. Daniel Nicolescu şi Dan Radu Stănescu, Ed. Polirom, 2012.
