Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cînd punem mîna pe palatul lui Iohannis din Aviatorilor?

Zoom Cînd punem mîna pe palatul lui Iohannis din Aviatorilor?

Cu voci tremurătoare și cu privirea scufundată în punctajul de partid, bieții liberali se silesc să-i ia apărarea lui Iohannis. Îi vezi în studiouri chinuindu-se să-l justifice, amărîți și apăsați de această corvoadă zilnică, așa cum erau apăsați de clăci țăranii iobagi din Transilvania grofilor.

Argumentul lor pentru banii băgați de la buget în palatul din Bulevardul Aviatorilor, unde își va odihni Iohannis vanitatea, e că, la urma urmei, clădirea e un bun al întregului popor. Nu e a lui Iohannis, zice punctajul, el doar o folosește temporar. De fapt, e a noastră.

Numai că lucrurile stau exact pe dos: palatul e al lui Iohannis și numai al lui, de vreme ce va locui în el pînă la moarte. Pînă atunci, pînă cînd îi vor coborî trupul în mormînt sau i-l vor arde, clădirea e proprietatea personală a fostului președinte, de vreme ce nimeni altcineva nu se poate atinge de ea. La fel ca restul proprietăților de pe lumea asta, nici aceea din Aviatorilor nu-l poate însoți pe cel care dispune de ea pe lumea cealaltă, așa că abia după înmormîntare va reveni altcuiva. În cazul de față, poporului român.

Dar poporul român care va își va primi înapoi palatul va fi cu 20, 30, poate chiar cu 40 de ani mai bătrîn. Trei pînă la zece milioane din proprietarii palatului de azi vor fi morți, deci ei nu vor intra niciodată în posesia bunului. Pe durata vieții lor, palatul rămîne proprietatea privată și definitivă a supraviețuitorului Iohannis, iar tot ce pot face ei este să muncească pentru a acoperi cheltuielile cu întreținerea acestei exorbitante proprietăți.

Dar palatul, zic tot liberalii, e destinat doar protocolului de stat. Așa că, pentru a amortiza prețul astronomic al reamenajării, imediat ce Iohannis îl eliberează, trebuie pus la dispoziția următorului ocupant. Poate că în intervalul dintre aceste două mutări poporul român să redevină proprietarul de la distanță al imobilului și să savureze plăcerea de a-i achita costurile de întreținere ca proprietar pasiv. Dar cînd noul fost președinte va veni să se mute, poporul român își va încheia imediat scurta și inexacta carieră de proprietar.

Deci, dacă aparții poporului român, singura posibilitate de a fi proprietar al palatului din Aviatorilor, cel amenajat cu peste nouă milioane de euro, e să rămîi în viață pînă în ianuarie. Iohannis nu se poate muta mai devreme de ianuarie, fiindcă nu-i permite legea, și rămîn astfel aproape trei luni în care, așa cum spun liberalii la televizor, căsoiul e în proprietatea ta și a încă 19 milioane ca tine.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Si ceausescu striga ca_Casa poporului e a intregului popor !
    Da’ nici nu aveai voie sa te uiti la ea.Era securi zata.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Ultima petrecere a trouble-fête -ului bătrîn

    12 noiembrie 2024

    De-o vreme nici o boală nu mă mai înspăimîntă, nici floarea bubei negre ce crește-n cimitir. Sînt supărat că nimeni nu mă mai vrea la nuntă, c-aș fi smintit și […]

  • Trenul groazei

    11 noiembrie 2024

    Același zid gigantic, clădit cu material din Epoca de piatră, și același tren apropiindu-se în viteză. În tren, ca de obicei, doarme poporul român. Cu cîteva secunde înainte de impact, […]

  • Atentator de provincie

    5 noiembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

  • Cine a cîștigat în Moldova

    4 noiembrie 2024

    Maia Sandu a pierdut alegerile în Republica Moldova și le-a cîștigat în diaspora. Un comitet al Divinității, cu birouri la Bruxelles, Washington și București, a înclinat balanța în favoarea ei. […]

  • Evoluția visului

    29 octombrie 2024

    Vin sărbătorile de iarnă – unde să ne mai oglindim, cînd scuipătorile și-au înfundat alămurile sub hîrtiile vesele după bunul obicei al struțului care nu mai vrea să știe nimic? […]

Iubitori de arta