Cine are parte are și o carte

Dacă vom vrea să fim pișicheri, nu ne va ieși. Second Life nu își devoalează titlul direct, ci te provoacă să-l descoperi. Vei fi încercat de semne de compătimire, dar, garantat, vei fi surprins. Adrian Christescu construiește un roman social, oglindă a unor adevăruri atît de știute, dar rar grăite despre (pare-se) o incurabilă boală balcanică, parvenitismul, tratat aleatoriu (dar ce intenții!) cu șprițși amoralitate, întru șefie. Andrei Banciu, personajul principal, inginer, soțși tată (imprudent?), căruia i se conturează o carieră cu traiectorie ascendentă, va deveni „ocrotitor“ (cu un prenume predestinat în spațiul românesc). Omul din umbră, Marcel Bojan, domnul colonel (și aici nu am spus tot!), ajunge în acel moment al vieții cînd consideră că e timpul „să scăpăm de mirosul de proști și să ne limpezim privirea“. Prin urmare, își va dovedi etimologia, ghidînd ascuns războiul. Dar oare va fi dejucat jocul pleiadei de „casă pătrată“și „palat roznovenesc“?

Cu stil alert, Adrian Christescu ne povestește despre Iași, despre o reală stare de beligeranță actuală, care frămîntă plaiurile de peste treizeci de ani, într-un roman-gîlceavă, dar oare a înțeleptului cu lumea?– Alexandra Dumitrescu

Andrei Banciu, de profesie inginer la irigații, este un om complet nesigur pe sine, timid, umil, care mai că nu se scuză pentru propria sa existență. Singura realizare a vieții sale, de care e mîndru, e căsătoria cu frumoasă și flușturatica Magda, doctor în medicină, cu care are doi copii. Faptul că Magda îl înșală pe Andrei pe rupte și vrea să-l părăsească taman atunci cînd el primește diagnosticul unei boli incurabile îl termină pe acesta complet. Cînd toate drumurile ți se înfundă și viața ta e făcută țăndări, mai există totuși vreo șansă să te ridici și s-o iei de la capăt?

Second Life este o carte despre relații personale și sociale putrede, dar și despre oameni onești, despre umilință și mîndrie, ratare și ascensiune, amoralitate și corectitudine, o carte cu turnúri imprevizibile, mișunînd de parveniți și potlogari, dar în care apar și insule de lumină, și care se termină surprinzător. Stilul ei este alert și direct. –Jan Cornelius

Un roman cu un subiect aparent banal, dar care devine aproape o frescă a societății de azi, cu clișee, dar și surprize, cu neisprăviți ajunși în funcții publice de decizie, cu corupție, invidii, răzbunări, nedreptăți, fățărnicii, oameni cinstiți nedreptățiți etc. – o lume în care primează interesul, în care politicieni renunță peste noapte la crezurile lor, dacă le-au avut vreodată, pentru a se îmbogăți ori a obține puterea. Fapte pe care le știm, le auzim constant, se repetă neștirbit la fiecare ciclu electoral, ni se promite că vor fi eradicate, dar nu se întâmplă nimic. – Stelian Țurlea

După primele pagini ale noului roman al lui Adrian Christescu am avut o strîngere de inimă. Nu, chiar nu voiam să citesc despre chinurile unui bolnav de cancer prin spitalele patriei. Doar că intuiam cumva că nu va merge pe linia aceasta, îi cunosc bine stilul și ideile, doar i-am citit toate cărțile, începînd cu Hotelul amintirilorși pînă la Frumoasa americană.Și nici de data aceasta nu m-a dezamăgit: după startul sumbru, necesar pentru evoluția următoare, aventura continuă într-un fel pe care nu mi-l imaginasem. Nota maximă pentru cum este condusă acțiunea!

Îmi plac thriller-ele politice. Dar, pînă acum, nu am citit vreunul care să mă și amuze. Da, Second Life ar putea fi un thriller politic. Doar că, așa cum în politica dîmbovițeană nu avem crime și lovituri de stat, și thriller-ul acesta e mai blajin, pe potriva noastră: băieții răi nu sînt executați, cel mult arestați, iar loviturile de stat sînt înlocuite de cîte o demisie răsunătoare și țipetele vreunei doamne care se visa o regină a politicii ieșene/dîmbovițene.

Aproape toate personajele cărții mi-au părut familiare. Avem familia de doctori, pardon, profesori universitari, pentru care medicina nu prea e știință, ci mijloc de îmbogățire și putere politică. Bineînțeles, ca orice familie universitară care se respectă, țin la blazonul lor și la cariera progeniturii, Magda, malefica, dar superba soție a bietului Banciu. Avem ofițerii serviciilor de informații care se ocupă de afaceri ce i-ar face să roșească pînă și pe locotenenții lui Escobar. Funcționari publici buni de nimic, care pupă mereu mîna vreunui mahăr politic. Avem politicieni dispuși la orice compromis, femei fatale și cîțiva băieți de treabă care te fac să te și miri că au supraviețuit în mizeria Bucureștiului, Iașiului sau oricărui alt oraș românesc vreți voi. De fapt, aceștia puțini sîntem noi, care mai ajungem să citim vreo carte și să lucrăm pentru șleahta celor pomeniți mai înainte.

De obicei, cărțile sau filmele care povestesc despre fauna politică și funcționărimea actuală din România nu mă atrag. Totuși, cartea lui Adi Christescu este o excepție: nu ți se întoarce stomacul pe dos de la atîta mizerie umană fiindcă felul ironic în care sînt prezentați și tot ceea ce li se întîmplă îți smulg hohote de rîs. – Adrian Petru Stepan