Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cine mai poate produce Apocalipsa, în afară de Dumnezeu

Zoom Cine mai poate produce Apocalipsa, în afară de Dumnezeu

Dacă vă uitați la serialele SF ale celor de la BBC, probabil că vă amintiți de longevivul Doctor Who. Printre mulții scenariști ai serialului a fost și Douglas Adams, autorul Ghidului autostopistului intergalactic, devenit serial de radio, apoi și de televiziune, dar și cartea despre care scriu, transformată și ea într-un serial la BBC, după ce Adams și-a dat obștescul sfîrșit. Și Dirk Gentley e un roman SF, plin de umor. Îți dai seama aici că autorul nu mai poate după computere și după lumea din interiorul lor, care-i excită imaginația, dar că știe să nu abuzeze de răbdarea cititorului și că nu-și face mari iluzii asupra competențelor în materie ale omului obișnuit.

Mai precis, Adams folosește jargonul programatorilor atît cît să-ți dea o idee despre el, fără să te bage în amănunte, care mie, cel puțin, îmi stîrnesc respectul, dar sfîrșesc prin a mă plictisi. Sînt un simplu utilizator. Îi telefonez lui Florin Iaru cînd computerul meu pățește ceva, aproape totdeauna din vina mea, sau cînd n-am acces la subtilitățile acestui instrument pe care-l tratez ca pe un soi de mașină de scris care gîndește. (Iaru e și el un fan al computerelor și suporter entuziast al Mac-urilor.)

Douglas Adams era ateu declarat, ca și Florin Iaru. Mitologiile fabricate de el au o aparentă metafizică, dar pe măsură ce-l citești îți dai seama că veselul și foarte inteligentul englez pune la cale un mister cu fantome, în buna tradiție a romanului gotic, doar pentru a rîde, politicos, de cei care cred în fantome. Dirk Gentley, personajul său ultrainteligent, care a făcut și ceva pușcărie fiindcă a folosit metafizica în scopuri lucrative, profitînd de naivitatea semenilor săi, seamănă pe ici, pe colo cu Doctor Who, cel ce salvează periodic omenirea de la dispariție, în timpul călătoriilor sale în timp, îndreptînd discret prostiile pe care le fac oamenii fără să știe la ce se expun cu acțiunile lor care, dacă n-ar fi intervenția lui, ar avea rezultate catastrofale, total ireparabile.

Douglas era un îndîrjit ecologist, dar avea grijă să se țină la distanță de ecologismul politic finanțat de Uniunea Sovietică, operațiune la fel de dificilă ca încercarea lui Galileo Galilei de a spune că Pămîntul se învîrtește în jurul Soarelui, nu viceversa, sperînd că îl va face pe Papa de la Roma să admită că descoperirea lui va corecta tezele catolicismului. Bietul Galilei a fost silit să abjure ceea ce descoperise, cu probe.

Detectivul holistic al lui Adams se ocupă cu descoperirea pisicilor dispărute, după ce scapă din pușcărie, dar marele lui as din mînecă va apărea atunci cînd omenirea, în prostia ei milenară, e pe punctul de a se sinucide în totalitate, fără să aibă de gînd s-o facă. În romanul lui Adams, cu călugări și cai electrici veniți de undeva din viitor și cu universitari de la Cambridge, care nu au nici un rost, cu materiile lor, există un personaj care trăiește de sute de ani. Bătrînul profesor are la dispoziție o mașină a timpului, care nu e ca mașinăria lui H.G. Wells, ce seamănă cu o bicicletă, ci un abac al timpului, precursorul computerelor, ca posibilități camputaționale.

Dirk Gentley, cu Agenția… lui, mi se pare un roman pe cît de inteligent scris, pe atît de profund apropo de puterile omului de a-și face rău de pe urma lipsei sale de discernămînt între ceea ce produce și ceea ce provoacă, fără să-și dea seama, ca producător.

Douglas Adams, Dirk Gentley. Agenția de Investigații Holistice, Editura Nemira, 2018.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia