Între miile de atacuri teroriste lansate asupra avuției naționale în perioada 2001-2013, ies în evidență trei:
– contractul pentru închirierea de licențe Microsoft, încheiat de Guvernul României cu martorul infractor Claudiu Florică (105.000.000 USD + 96.000.000 USD);
– contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat, încheiat de fosta “Doi și-un sfert” cu EADS (534.000.000 euro + 200.000.000 euro);
– contractul privind Sistemul Educațional Informatizat, încheiat de Ministerul Educației cu bandele românești din industria IT (124.000.000 euro).
Acest tip de terorism bugetar
e bazat pe nevoia simulată de tehnologie a unui stat căruia îi lipsesc asfaltul și spitalele, dar care e împins să-și cumpere săbii Jedi la cel mai mare preț din galaxie.
Operațiunea Microsoft a scos din buzunarul statului român 200 de milioane de euro. Banii au fost dați pe aer, adică pe ceva ce statul n-a primit. Dacă totuși ar fi primit, n-ar fi trebuit să plătească mai mult de 5% din suma plătită.
70 de milioane de euro din cele 200 au ajuns la persoane private, adică la politicieni, la mafioții de proximitate și la șefi de campanii electorale. Statul a fost pus să-și dea o gaură în buget, să plătească o ficțiune, pentru ca 35% din suma pierdută să intre în circuitul de corupție intern. Restul banilor au plecat în companii străine, ceea ce arată un randament jalnic al acestui tip de hoție. Dacă statul s-ar fi limitat să predea doar cele 70 de milioane cerute de clasa politică și clientela ei, din diferența rămasă s-ar fi putut moderniza 20 de spitale mari sau 300 de școli.
Alți bani se scurg acum
către avocații cu tarife extreme – sume de ordinul milioanelor de euro –, iar costurile întregului proces judiciar presupun alte milioane cheltuite de stat. Afacerea Microsoft arată că pornirea de a da în buget găuri mai mari decît grosimea burghiului conduce la o scurgere nesfîrșită de fonduri, care ajunge să afecteze nu doar societatea, ci și pe beneficiarii prăzii.
Dosarul Microsoft are 60 de volume, cea mai mare parte dintre ele conținînd probe materiale, adică înregistrări, extrase de cont, viramente bancare, contracte, acte contabile și alte documente care descriu atacul. Denunțurile abundă și ele, iar tonalitatea lor justițiară îți dă senzația că o sfîntă indignare i-a cuprins pe complici. Zeci de hoți puși pe literatură par să fi devenit peste noapte procurori ai propriilor fapte. Ei nu numai că-și înfierează acțiunile și complicii, dar oferă și încadrările de cod penal în fiecare caz în parte. Denunțurile din dosarul Microsoft au ceva din energia șantierului Bumbești-Livezeni, ba chiar aduc puțin cu tehnicile de reeducare ale Fenomenului Pitești.
Dosarul Microsoft e supradocumentat,
conține acte care dovedesc, peremptoriu, rolul, sarcinile și sumele care au revenit celor trei categorii de profitori: politicienii, mafia clientelară și cărăușii.
Au fost trei guverne implicate în furtul banilor în contul licențelor fictive: Guvernul Năstase, Guvernul Tăriceanu și Guvernul Boc.
Din declarațiile martorilor și inculpaților, din documentele depuse la probatoriu, rezultă că, în faza “Năstase” a dosarului, traficul de influență – monetizat regește – a fost înfăptuit, la nivel politic, de Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Enache Jiru, urmați de un escadron de directori și directorași răspîndiți prin ministere și Secretariatul Guvernului.
Alexandru Bittner, capul mafiei de proximitate, a coordonat operațiunile de negociere, încasare și șantaj, iar cărăușii, organizați de Claudiu Florică, au plimbat banii de la o spălătorie la alta, în rețeaua Fujitsu Siemens, apoi au făcut plățile către făptași.
În faza “Tăriceanu”, zic martorii și documentele, traficul de influență și recompensele s-au derulat, la nivel politic, prin Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Vlădescu (ministru de Finanțe), Vlad Moisescu, Dorin Marian (secretar de stat la cancelaria premierului), Mihai Voicu (SGG), Radu Stroe (SGG), Ioan Bolojan (SGG), Karoly Borbely (ministru MCTI), Eugen Teodorovici (secretar de stat la Finanțe) și un alt banc de plevușcă administrativă.
Aici, rolul de facilitator al lui Bittner a fost preluat de Petru Berteanu și Bogdan Teodorescu, iar cărăușii au urmat indicațiile lui Viktor Malinowsky de la FSC Viena și ale aceluiași Florică.
Faza “Boc” a dosarului Microsoft
îi indică drept traficanți de influență la nivel politic pe Emil Boc, Gheorghe Gherghina de la Ministerul de Finanțe, Florin Popescu, Cezar Preda, Radu Berceanu, Gheorghe Ștefan, Gabriel Sandu, Roberta Anastase, plus obișnuita oaste măruntă din ministere. Există și un capitol cu beneficiarii direcți ai unor sume în numerar, în care Emil Boc, Vasile Blaga, Roberta Anastase sînt descriși întinzînd mîna, înșfăcînd și ducînd la buzunar teancurile lui Gabriel Sandu.
Ombudsman-ul e de astă dată Cocoș. El face presiunile, el determină plățile și stabilește cotele. Banii merg acum nu doar în conturi și buzunare private, ci intră și în campaniile electorale. Campania lui Traian Băsescu e finanțată explicit din acest jaf, la fel campania Elenei Băsescu la europarlamentare. Banii furați de la stat plătesc și pentru alegerea vorbitoarei anticorupție Macovei în Parlamentul European.
O privire atentă asupra operațiunilor de tip Microsoft, EADS sau SEI
arată că toate hotărîrile de guvern care au sifonat banii statului au fost date în ani ani de campanie electorală: 2004, 2008, 2009, 2012, 2014.
O altă privire atentă duce la concluzia că dosarul Microsoft e dominat de faptele a cel puțin 30 de oameni politici grei, în timp ce rechizitoriul e preocupat de arestarea unor răufăcători medii din specia Niro/Pinalti/Cocoș. Dar pentru asta există episodul următor.
