Cine trage țevile gazului din Marea Neagră?

De nouă luni, subiectul exploatării gazelor naturale din platforma continentală a Mării Negre a ajuns subiect de discuție publică. Nu așa era planul, cel mai probabil nu asta își doreau mulți, dar s-a întâmplat.

Gazele din platforma continentală a Mării Negre au fost vândute de către România chiar înainte ca ele să ne aparțină definitiv și de drept. Când încă se mai judeca dreptul de proprietate al României asupra platformei continentale, Guvernul Tăriceanu ceda către o firmă de apartament din Canada, Sterling Resources, drepturile de explorare și exploatare ale resurselor potențiale din zona încă în litigiu la acel moment. Sterling a făcut rapid bani, după ce România a câștigat platforma continentală, vânzând respectivele drepturi către Exxon, Black Sea Oil & Gas, Lukoil și alții. Cu o investiție inițială de aproximativ 10 milioane de dolari, împrumutați, Sterling Resources a obținut, fără eforturi deosebite, un profit net de peste 100 de milioane de dolari. De atunci și până anul trecut, concesionarii au explorat, estimat și făcut planuri.

Unul dintre planuri era ca, prin Legea off-shore, firmele care aveau de gând să exploateze gazele din Marea Neagră să obțină profituri cât mai mari. Normal, acesta este capitalismul. Statul român, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, a fost de părere, prin vocea Parlamentului, că n-ar fi rău să mai câștigăm și noi ceva din cedarea resurselor noastre neregenerabile. Cum redevențele petroliere sunt blocate pentru multă vreme la niște niveluri ușor hilare, Legea off-shore a venit cu un sistem de impozitare progresivă pentru veniturile suplimenatre realizate din exploatarea gazelor. Timp de câteva luni bune s-a urlat, s-a bătut cu pumnul în masă, s-a plâns cu lacrimi de crocodil pe umărul investitorilor care ar dori să plece, pentru că-i omoară fiscalitatea excesivă. La finalul lui ianuarie 2019, însă, s-au despărțit apele Mării Negre și interesele investitorilor în exploatarea gazelor. Black Sea Oil & Gas a anunțat, ferm, că va începe exploatarea gazelor și că va investi 400 de milioane de dolari. OMV a anunțat că se mai gândește. Ce treabă are OMV? Uitasem: OMV este asociatul Exxon în această poveste. Alți concesionari (Lukoil, de exemplu) nu s-au pronunțat deloc de-a lungul acestui scandal.

Ei, în acest moment, taberele care baletează în jurul gazelor noastre sunt destul de bine definite. BSO & G sunt o companie americană 100%, deținută de către fondul de investiții Carlyle. OMV este principalul partener european al Gazprom. Exxon este principalul partener american al Gazprom, încurcat puțin în mișcări de embargoul impus Rusiei. Lukoil este principalul partener rus al Lukoil.

Rezervele de gaze din Marea Neagră, cel puțin după estimările actuale cunoscute, nu sunt chiar atât de mari la scara rezervelor mondiale. Ele ar acoperi nevoile UE pentru fix o jumătate de an. Nu e mult pentru UE, dar e mult pentru noi, căci exploatarea acestor rezerve ne-ar putea aduce, în 20 de ani, niște sume frumușele.

Strategic, gazele din Marea Neagră ar trebui să rămână o rezervă pentru cât mai multă vreme, până când prețul ar crește, aducând și mai mulți bani bugetului României. Dar asta vor toți producătorii care joacă această carte, respectiv americanii și rușii. Și unii, și alții vor să-și amâne cât mai mult epuizarea propriilor resurse, pentru a le vinde cât mai scump, cât mai târziu. Rușii direct, prin diverse conducte, americanii sub formă de gaz lichefiat, căci o conductă spre Europa ar costa cât încă nu face. Americanii, prin BSO & G, anunță direct că se grăbesc. Rușii nu atacă nici prin OMV, cum ne-am aștepta, și nici prin Exxon. Vocea rușilor se face auzită de la Budapesta, unde ministrul de Externe al lui Orbán cere americanilor să dea drumul la exploatare pentru ca Ungaria să nu mai depindă, chipurile, de gazul rusesc.

La celălalt capăt, rușii joacă o carte a supărării, părând ofticați că se pun piedici Nordstream 2, o conductă prin care ar vinde gaze direct în Germania, Olanda și Austria. Noi, cu fundul pe resursele noastre pipernicite, ne dăm cocoși și blocăm Nordstream 2, enervând-o pe Merkel. Dar măcar avem senzația că am conta în acest joc unde contează mai puțin banii de acum, ci cei ce vor asigura bunăstarea peste 15-20-30 de ani. Căci încâlcite sunt conductele de gaze ale Europei și nu suntem noi, românii, cei pricepuți în a le descâlci.