Cineva să-l dezumfle pe Veștea!

Uneori sînt suficiente o poză și cîteva vorbe pentru a înțelege ceva dintr-un om. Duminică dimineață, cînd Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe Eugen Tomac și pe Adrian Veștea, ni s-a oferit o imagine peste care mi se pare că s-a trecut prea ușor. Președintele în mijloc, la pupitru, l-a pus la dreapta lui pe fostul viitor premier, iar la stînga pe proaspătul prim-ministru desemnat.

Postura lui Tomac era aceea a unui boxer aruncat în ring împotriva voinței lui, pentru un meci aranjat dinainte. Cu umerii lăsați – parcă se făcuse mai mic pe sub costum –, el degaja o sfîrșeală tristă, de personaj înfrînt încă de la cîntar.

În partea cealaltă, la stînga lui Nicușor, Veștea dădea se explodeze. Cu gîtul lungit exagerat peste gulerul cămășii, desemnatul afișa expresia unui păun care tocmai terminase de mîncat un lighean de steroizi. Abia dacă mai încăpea în cadru, așa mîndru și țanțoș ședea el în fața camerelor.

Sigur, omul avea motive să fie mulțumit. În urmă cu doar cîteva zile era unul dintre numeroșii lideri de partid care umblau prin studiourile de televiziune explicînd lucruri pe care nu le credea nimeni. Acum se afla la Cotroceni, în lumina reflectoarelor, cu țara în față și cu un statut pe care PNL nu i l-a oferit. Veștea, înainte să fie dezvelit, s-a purtat ca un monument înălțat în cinstea trădării și lipsei de onoare.

Pe lîngă imaginea lăsată la desemnare, posibilul premier a vrut să puncteze și la cele sfinte. A spus că planul lui pe termen scurt era să meargă la Muntele Athos, să se roage pentru băiatul lui cel mic care urmează să dea bacalaureatul. Aceste vorbe m-au neliniștit mai mult decît gonflarea de la Cotroceni. Dacă în familia Veștea examenele sînt ajutate cu rugăciuni și se crede că slujbele stimulează performanțele academice, la ședințele de guvern cum o fi? Probabil vom salva banii din PNNR închinîndu-ne.

La ora la care scriu acest text se fac calcule și se măsoară trădările. Dacă Veștea ajunge la Palatul Victoria, ar fi nevoie de un ac mare și sănătos, suficient de puternic încît să înțepe balonul acesta de autosatisfacție. Politica românească a mai văzut oameni care păreau gata să explodeze de importanță. De regulă, după cîteva luni, explodau de rahat.