Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ciocoi bătrîn, dar răbdător

Zoom Ciocoi bătrîn, dar răbdător

Încă din prima sa tinerețe, Dinu Săraru și-a descoperit vocația în cultură. Trebuia să fie șef. N-avea studii, dar cum era bun de gură a fost băgat redactor la Radio în calitate de tînăr de încredere, ca să înceapă și el de undeva. Două cincinale s-a perfecționat Săraru, la Radio, în arta de a intra pe sub pielea șefilor, pînă a fost răsplătit cu funcția de secretar general de redacție la Secolul 20, să nu se rătăcească intelectualii de la revistă pe cărările capitalismului. După ce a trecut printr-un stagiu în presa de partid, ca să-și întărească musculatura de atlet al regimului, s-a întors în cultură, la Luceafărul, unde a îndrumat tinerimea literară, pînă a făcut marele pas, la TVR. De aici, cariera marelui gurist de partid, despre care se spunea că a scris mai multe cărți decît a citit, a mers numai în sus, inclusiv în CC. Pînă cînd revoluția i-a încurcat, temporar, socotelile, de se plîngea Dinu Săraru la televizor că nu mai e lăsat să-și iubească țara. Securitatea și Ion Iliescu i-au înțeles mesajul. A devenit membru fondator al Băncii Internaționale a Religiilor și, după falimentul băncii, Iliescu l-a pus director la Teatrul Național din București. Cînd Năstase a pierdut alegerile, Săraru n-a așteptat să fie concediat. Și-a dat demisia, anunțînd la plecare, ca Terminator: O să mă întorc! Au trecut zece ani de atunci, dar bătrînul ciocoi al culturii nu și-a pierdut răbdarea. Undeva, la stat, îl așteaptă o funcție care deocamdată nu știe de el.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia