Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Citit, plăcut, poate vom reveni

Zoom Citit, plăcut, poate vom reveni

Octavian Soviany, Arhivele de la Monte Negro, Ed. Cartea Românească, 2012. Cartea unui îndrăgostit de literatură, stranie şi familiară, plină de aluzii, de o inventivitate fără limite şi de o ambiguitate de carnaval. Soviany romancierul reia sau mai exact revede, în Arhivele de la Monte Negro, primul său roman, cu un titlu apropiat, în care îşi face apariţia Kostas Venetis, protagonistul celui de-al doilea. Ne aflăm într-un prezent al decrepitudinii în care abaţia Monte Negro, în subteranele căreia se coc planurile secrete ale revoluţiei mondiale, e condusă tiranic de Fratele Stareţ.

Javier Marías. Mîine în bătălie să te gîndeşti la mine, Ed. Univers, 2012. Romanul care i-a adus cinci mari premii acestui spaniol îndrăgostit de Shakespeare. Titlul reproduce un vers din Richard al III-lea. Un tip căsătorit, om cu o situaţie de invidiat, se duce să-şi petreacă noaptea în braţele amantei, care e şi ea căsătorită. Şi se trezeşte într-o situaţie imposibilă. Amanta moare în braţele lui, iar el nu ştie cum să dispară fără să lase urme, pentru a nu-şi primejdui situaţia, dar şi fără să-l mustre prea tare conştiinţa.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia