În 2008, cînd se potcovea euro cu 99 de ocale și sărea pînă în ‘naltul cerului, în spatele acestui salt se afla, printre alții, Florin Vasile Cîțu, pe atunci economist șef la ING. Atacul speculativ la leu, dat atunci de un cartel de bănci comerciale cu capital străin, a fost prins într-un fel de flagrant de BNR, care s-a mulțumit să facă niște aluzii, păstrînd esențialul pentru sine, ca muniție de șantaj. Cu toate astea, Mugur Isărescu a cerut imperativ, în secret, întregului sistem bancar să nu-i mai angajeze pe atacatori, între care se număra și Vasile al nostru.
Ei bine, cu acest nărav vechi curgîndu-i în vene, Florin Vasile Cîțu s-a pomenit ministru la Finanțe, drept răsplată că, vreme de doi ani, a anunțat pe Facebook un val de cataclisme care urmau să ne lovească economia. Economia și-a văzut de treabă și a crescut, uitînd să bage în seamă proorocirile lui Vasile, care a continuat să-i cînte prohodul, posedat de demonii săi rău prevestitori.
Cum s-a văzut numit la Finanțe, Florin Vasile Cîțu a început să facă declarații grave, care n-au ce căuta în gura unui ministru, mai ales cînd acel ministru e stăpînul banilor. Ba că nu sînt bani de pensii, ba că deficitul e peste 4, ba că el a împrumutat de pe piață (care funcționează în lei) sute de milioane de euro. Toate aceste vorbe, venind de la ministrul de Finanțe, au săltat euro binișor. De această creștere au beneficiat cei care au știut dinainte și multe milioane de euro au trecut din buzunarele deponenților în lei în buzunarele speculanților valutiști.
În linii mari, acțiunile lui Vasile se înscriu în categoria infracțiunilor de atac speculativ bazat pe informație internă, abuz în serviciu și dobîndirea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altcineva. Dacă Vasile nu știa că făcînd aceste anunțuri generează consecințe în piață și pagube de sute de milioane în bugetul statului prin creșterea dobînzilor de împrumut, atunci Vasile e prost, iresponsabil și incompetent, și trebuie demis și anchetat pentru subminarea economiei. Dacă însă Vasile e competent, adică dacă știa și, cu toate astea, a făcut anunțurile cunoscînd consecințele asupra cursului și dobînzilor, atunci fapta e cu intenție și trece direct în zona cu executare. Dacă, în plus, fostul speculant Vasile s-a înțeles și cu niște prieteni valutiști care au cumpărat din timp euro la prețul de dinaintea atacului la leu, atunci trebuie să auzim sirenele, să vedem mascații, să auzim anticorupția răgind ca leul cu coama neagră din Munții Atlas.
3.428 de vizualizări
haide sa ii schimbam numele in CIT
Anthony van der Hejden era seful Catului. Isarescu a povestit vesel ca le-a tras-o si le-a facut unu-doua miliarde paguba atacatorilor. Mie mi-a crescut rata la un credit in lei, de la 900 la 1500 lei, timp de 3 luni, cat au luat astia in calcul roborul Catului. Deci, doar mie personal mi-a facut pletosul chelios o paguba de vreo 500 de euro, pe termen scurt. Plus dupa aia, ca robor-ul n-a cazut la valoarea de dinaintea cateniei lui Catu. Ma tot uit pe graficul de plata, la perioada aia de trei luni. Daca-l prind vreodata pe acest pui naparlit, o sa-l tund de tot, sa nu se mai chinuie cu alea trei fire date pe spate. Pe de alta parte, am convingerea ca a fost o razbunare fata de Isarescu. Atunci a pierdut Catu, acum a pierdut Isarescu. Un speculant bancar, maseria de baza a Catului, nu avea cum sa nu stie ce inseamna pe piata monetara balivernele emise!!!! Ce impact vor avea. Trebuie sa infunde puscaria!