Ion Barbu nu mai putea după Craii de Curtea-Veche. știa multe pagini pe de rost din romanul lui Mateiu Caragiale și împreună cu alți cîțiva întemeiase un club al mateinilor.
Printre acești aleși era și Tașcu Gheorghiu. Vorbeau ei despre secretele romanului și despre personajele lui Mateiu, dar marea probă, pentru a fi admis în acest club select, era să știi cît mai multe pagini pe dinafară din Craii. Erau admiși în această confrerie și cei care aveau ce povesti despre Mateiu, cu ciudățeniile sale și cu aventurile lui amoroase mai de tinerețe. Ion Barbu, care era afemeiat, gusta poveștile astea, cu condiția să nu fie măscăricios relatate, dar nici într-un limbaj prea ocolitor, ca să nu li se piardă savoarea. Le prefera, după cum îi spunea lui Ovid S. Crohmălniceanu, într-o românească cinstită, fără fasoane. Vedeta clubului era Tașcu Gheorghiu. Poetul învățase pe dinafară tot romanul lui Mateiu Caragiale și-l putea recita, cu voce învăluitoare, bine timbrată, începînd de oriunde i-ar fi cerut ceilalți membri ai acestei frății literare. Cînd începea tașcu să zică din Craii, să nu se fi auzit nici musca. Dacă îl apuca pe careva tusea sau îi venea să strănute, fugea în vîrful picioarelor de lîngă ceilalți, să nu-i tulbure, căci altfel Ion Barbu, care dădea din cap, cu ochii închiși, în ritmul prozei lui Mateiu, l-ar fi nimicit cu privirea pe neisprăvit.
da auzi, lu barbilian ii placea craii de curte veche cind era cu jointurile in nas sau dupa? craii de curte veche e muuult supraevaluat.