Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Comunismul corporatist văzut de la Londra, via Deutsche Bank

Zoom Comunismul corporatist văzut de la Londra, via Deutsche Bank

Deutsche Bank AG a fost una dintre marile bănci de investiții implicate în bula imobliară americană dintre 2004-2008, bulă a cărei spargere a dus la criza financiară care a îngenuncheat multe economii. Dar Deutsche Bank a stat pe picioare, a încasat cel puțin 12 miliarde de dolari, indirect, de la contribuabilii americani și a terminat criza cu pierderi mici în comparație cu băncile care au pierdut totul. În definitiv, ce înseamnă 4 miliarde de euro pierdere pentru o bancă ce a contribuit la pierderi de mii de miliarde pe tot globul?

Capitalismul se salvează cu subvenții de la stat

În noiembrie 2020, Deutsche Bank a publicat numărul 19 al Konzept, o culegere de analize, studii și cercetări ale diviziei de cercetare a băncii. Acest număr al publicației are titlul „Ce trebuie să facem ca să reclădim“, iar editorii explică, încă de la început: „Unele dintre ideile noastre pot părea radicale, dar sperăm ca ele să-i inspire pe cei care iau decizii pe măsură ce reconstruim după această perioadă tragică“.

Analizele cuprinse în cele 83 de pagini ale publicației sunt și nu sunt radicale, sunt și nu sunt neașteptate. De exemplu, se vorbește în câteva dintre articole despre nevoia digitalizării Europei. Dar într-unul dintre aceste articole, scris de Peter Sidorov și Petr Yared, digitalizarea este văzută ca unul dintre cei trei piloni ai reconstruirii Europei după pandemie, trei piloni care se bazează în principal pe investiții făcute cu banii statelor și ai UE: economia verde, digitalizarea și aducerea tuturor țărilor membre ale UE la niveluri economice similare. Sidorov și Yared văd revenirea din criza provocată de pandemie în investițiile făcute de stat, chiar dacă aceste investiții ar trebui să sprijine organizații private. De asemeni, cei doi spun că a venit vremea ca UE să renunțe la regula deficitului maxim de 3% și a nivelului îndatorării de maximum 60% din PIB, ambele fiind considerate de către analiștii Deutsche Bank ca fiind perimate și neavând o bază economică reală. Dimpotrivă, spun Sidorov și Yared, UE ar trebui să permită țărilor membre depășirea deficitului de 3% din PIB, chiar o depășire considerabilă, dacă există garanția investițiilor făcute de stat în domeniile pe care ei le consideră vitale. Desigur, vorbim de cea mai mare bancă de investiții a Germaniei, a 21-a bancă a lumii, specializată și în împrumuturi către țări care nu-și pot finanța deficitul decât apelând la bunăvoința piețelor internaționale, unde DB joacă tare.

Haiducia corporatistă: să luăm de la angajați ca să susținem profitabilitatea firmelor!

Cel mai preluat articol din nr. 19 al Konzept este cel al analistului Luke Templeman despre necesitatea introducerii unei taxe pe munca de acasă. În iulie 2020, într-un podcast al diviziei de cercetare a DB, Luke Templeman găsea o mulțime de dezavantaje ale muncii de acasă, generalizată în contextul pandemiei, și punea problema dacă nu cumva angajatorii ar trebui să contribuie financiar la cheltuielile pe care le presupune munca de acasă pentru angajați, mai ales că ar avea de unde, lor scăzându-le costurile cu spațiile de birouri costisitoare.

La doar cinci luni distanță, optica lui Luke Templeman se schimbă radical și propune o taxă guvernamentală pe munca de acasă, pentru că „deconectarea“ atâtor oameni de la „societatea față în față“ creează mari probleme economiei mondiale, care nu este pregătită pentru așa ceva.

Templeman propune chiar și cuantumul taxei, 5% din veniturile celor care lucrează de acasă, ba face și calcule câți bani ar câștiga SUA, Marea Britanie sau Germania din aplicarea acestei taxe: 48 de miliarde de dolari, 6,9 miliarde de lire și 15,9 miliarde de euro.

Este evident că statele încep să aibă probleme cu veniturile din cauza muncii de acasă, pentru că foarte multe taxe directe și indirecte își micșorează volumul atunci când oamenii nu se mai deplasează pentru a merge la serviciu. Dispar venituri importante din biletele pentru transportul în comun și cresc cheltuielile statelor și ale administrațiilor locale făcute în acest domeniu, scad veniturile din taxele pentru utilizarea drumurilor, scad veniturile din taxele pentru combustibili și așa mai departe. Scad sau tind să dispară impozitele plătite de proprietarii de spații de birouri, dispar business-uri asociate clădirilor de birouri, iar dacă dispar business-urile dispar și veniturile statului generate de către acestea. Dar Templeman nu menționează aceste lucruri, le lasă subînțelese, în acea acoperitoare sintagmă „economia noastră nu este pregătită pentru deconectarea atâtor oameni de la societatea față în față“.

Pentru a-și justifica taxa propusă, Templeman invocă economiile făcute de către cei care aleg să muncească de acasă: nu mai cheltuiesc pentru transport, nu mai cheltuiesc pentru mâncarea cumpărată când se află la serviciu, nu mai cheltuiesc atât de mult pentru haine sau pentru spălarea acestora. Așa că, spune Templeman, economiile astea le-ar permite celor care muncesc de acasă să plătească acest nou impozit de 5% pe venit. Iar ei trebuie să-l accepte bucuroși, pentru că este un privilegiu să lucreze de acasă.

Banii câștigați astfel de stat, spune Templeman, vor fi folosiți pentru a acorda măriri salariale celor care câștigă mai puțin și sunt obligați să se deplaseze la muncă, neputând munci de acasă.

Practic, așa arată comunismul corporatist,

o ideologie la început de drum, dar căreia putem să-i prevedem un viitor luminos. Templeman propune, în fapt, o renunțare la principii de bază ale capitalismului și o haiducie de tip nou, întoarsă pe dos, cumva. În fapt, în această schimbare bruscă și fără precedent a relațiilor de muncă, statul ar trebui să intervină rapid în schimbarea legislației muncii, astfel încât companiile să nu abuzeze, sub diverse pretexte, de munca de acasă și să-și minimizeze costurile pe spinarea angajaților. Atâta vreme cât nu vorbim despre liber-profesioniști, despre freelancer-i, care au, este adevărat, o libertate mai mare și posibilitatea de a alege cu cine lucrează sau nu, angajaților permanenți care lucrează, mai nou, de acasă statul ar trebui să le garanteze că nu devin sponsori ai corporațiilor, plătindu-și singuri curentul, sculele și accesul la Internet pe care le folosesc pentru a produce pentru angajator.

Templeman, reprezentând punctul de vedere al Deutsche Bank, nu doar că nu mai pune problema ca cele care renunță la profitul suplimentar apărut prin economiile făcute de dispariția chiriilor pentru birouri să fie corporațiile, ci merge mai departe, propunând, practic, o masivă sponsorizare a corporațiilor care-și plătesc prost angajații de către stat, dar din banii luați de la cei care muncesc acasă. În loc să susțină principiile pieței libere, unde rezistă doar cei ce pot fi și profitabili, dar și să-și plătească oamenii corect, analistul și strategul senior al Deutsche Bank propune ca angajații care muncesc de acasă să contribuie la profitul corporațiilor printr-un impozit suplimentar care să asigure o mai bună salarizare a oamenilor de care corporațiile își bat joc, deși au foarte mare nevoie de ei.

Sunt multe astfel de inițiative care vor apărea în următoarea perioadă și, ca de obicei, corporațiile vor încerca să-și păstreze nivelul profiturilor, pentru a-și mulțumi acționarii. Că o vor face invocând capitalismul, dar aplicând cel mai sinistru comunism, începe să nu mai fie doar o impresie, ci aproape o certitudine.

2 comentarii

  1. #1

    am avut de-a face cu ei in 1991 in Berlin si de atunci nu mi-am schimbat parerea: tzepari, mincinoshi, un fel de popi .

  2. #2

    T ălîmbanton asta omite si partea cealalta a discutiei. Daca se pune problema de taxa de genul asta atunci si angajatii ar trebui sa ceara :
    -firma sa contribuie cu cota parte la chiria/ipoteca(dupa caz); cheltuielile cu mincareea, energia, home-schoolingul
    -firma sa plateasca daune pentru stresul provocat de faptul ca in familii cu copii apare un stres enorm cu scoala, sau chiar si certuri intre parteneri
    Asta nu spune Tălîmbanton, minca-l-ar covidul

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Un vaccin la îndemîna oricui

    24 noiembrie 2020

    Patriarhii ortodocși care și-au dat singuri cu cădelnița-n coaie după ce au afirmat că virusul liliacului chinezesc, nefiind creștin, nu are ce căuta în biserică au acum un bun prilej […]

  • Pfizer președinte

    24 noiembrie 2020

    Nu mai sînt paturi la ATI. O spun medicii, o spune presa, o spun pacienții care se agață de viață pe holuri. Ba sînt, spun Orban și Tătaru, care nu […]

  • Cățeii pandemiei

    24 noiembrie 2020

    S-au umplut orașele, în principal, de căței, de obicei de talie mică, abandonați. Mulți sunt câini din acele rase incerte, pe care, pe întuneric, i-au putea confunda cu o pisică, […]

  • Împărat și proletar (Scrisoarea a IV-a, către prieteni)

    17 noiembrie 2020

    Străbunica mea Iulica Bonțideanu, greco-catolică din comuna Soareș, de lîngă Bobîlna, care a dormit toată viața cu capul pe Biblie pînă la vîrsta de 101 ani, avea obiceiul de a […]

  • Poporul fără ardere internă

    17 noiembrie 2020

    Iohannis a risipit un mandat de cinci ani învățînd să citească din prompter și numărînd plopii de două ori pe săptămînă pe drumul spre Sibiu, dar putea să recupereze în […]