Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Contul de Patreon al lui Liviu Dragnea

Zoom Contul de Patreon al lui Liviu Dragnea

Liviu Dragnea is creating democrații iliberale și valize cu probe

Salut! Numele meu este Liviu Dragnea și vreau să mă dedic full time construirii unui regim democratic iliberal în România. De aceea, am nevoie de ajutorul vostru, al susținătorilor mei. Momentan, munca de la partid și de la Camera Deputaților îmi ocupă tot timpul. Sunt toată ziua în conferințe de presă și la întâlniri plictisitoare cu completurile de judecată. Simt că nu mai am timp de nimic. E foarte greu să te concentrezi asupra unor chestii constructive dacă toată ziua ești prins în rutina unei democrații funcționale. Donațiile de pe această pagină de Patreon mi-ar putea oferi independența necesară, ajutându-mă să renunț la job-ul meu de zi, de mimare a democrației.

Tu ce rol îți alegi în acest proiect, în funcție de cât ești dispus să donezi?

Zombie – 1 vot. În schimbul votului tău, voi fi piedică în calea uitării. La fiecare alegeri, televiziunile naționale vor aminti cum ai votat ca un cetățean respectabil, deși nu mai trăiești din 1973 și aveai, la o adică, o scuză ca să lipsești.

Cetățean – 2 voturi. Pentru două voturi, ofer găleți atractiv colorate și pachete de goodies din lista de ingrediente pentru gogoși: făină, ulei și zahăr. O dată pe an, aduc artiști de mâna a doua la zilele comunei sau ale orașului. De 1 Mai, o porție decentă de mici cu muștar și bere la pahar de plastic, plus niște pumni în coaste de la băbuțele cu care te-mbrâncești în fața grătarului.

Jurnalist aservit – 5 voturi. Sacoșe cu goodies într-o valută la alegerea ta.

Coleg de trupă – 10 voturi. La mine-n Teleorman e o vorbă: ești coleg de trupă cu mine, sunt coleg de trupă cu tine. Avantajele sunt evidente, tot ce trebuie să faci e să-ți alegi un nume de scenă. Vezi că Șobo și Melc sunt luate.

Primar – 15 voturi. Ai din partea mea bani de lucrări edilitare. Două poduri și podețe pe an, plus renovarea unei școli și a unei grădinițe din care-ți tragi cât vrei tu. Pensii speciale și o legislație mai permisivă pentru mâna băgată până la cot în buzunarul cetățeanului.

Baron local – 20 de voturi. Un loc în Guvern și celebritatea pe plan național. Vorbele tale vor rămâne în istorie, citate în colecțiile de perle și repetate de cetățeni prin cârciumi, pe un ton amuzat.

Lider internațional – 50 de voturi. În schimbul susținerii, o să mut ambasada României de la tine din țară unde vrei. Trebuie doar să spui. Suni la noi, ne dai adresa și noi o să mutăm misiunea noastră diplomatică la locul cerut în cel mai scurt timp posibil. Curierii noștri pe scutere vor sosi cu ambasada caldă în orice colț al Ierusalismului te-ai afla. Poftă bună!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • O, ce veste minunate!

    11 decembrie 2018

    Ultraliberalul Macron s-a comportat ca un peștișor de acvariu dispus să facă ordine în ocean. Adică să-i scutească pe marii rechini de taxa pe pradă și să le mărească guvizilor […]

  • Manu militari

    11 decembrie 2018

    Un grup organizat de generali SRI înfășurat, ca un fular de postav, în jurul președintelui Iohannis, la Alba Iulia. O imagine-stigmat, rămasă pe umărul Centenarului, în lipsă de altceva mai […]

  • Cel mai lent din curtea școlii

    11 decembrie 2018

    În decembrie 2015, Klaus Iohannis era pe val. Sărbătorea un an de la preluarea mandatului prezidențial și reușise să scape de guvernul PSD condus de Ponta, instalând un guvern tehnocrat. […]

  • În mahalalele istoriei

    4 decembrie 2018

    În vreme ce stafia miliardarului Soros stă cu ochii pe fostele țări socialiste ca nu cumva guvernanții să bage nechezol în rația noastră de libertate, Karl Marx și-a scos și […]

  • Cîinii de pază ai Securității

    4 decembrie 2018

    Samsarul agrar Adrian Rădulescu, valetul moșierului de la Nana și fost parlamentar PDL, a recunoscut controlul serviciilor asupra listelor de candidați. “Nu l-am adus noi, l-au adus Serviciile și ni […]

romania100