Vrei, nu vrei, te întorci la anii ’90 ca la cea mai frumoasă perioadă economică.
Bineînțeles, e simplu de spus de ce s-a întâmplat acea frumoasă epocă: datoriile externe fiind plătite, „copiii și nepoții noștri“, oamenii mari din anii ’90, nu au fost nevoiți să muncească pentru a da bani unora și altora.
Zi de zi apar analiștii la televizor și ne avertizează: aceste împrumuturi vor fi plătite de copiii și nepoții noștri, să nu uităm asta.
Aproape că am ajuns să vizualizez scena: nepoată-mea lăsându-și cerceii la amanet ca să poată să plătească berile mele din vremea pandemiei.
– Hai, fetițo, dă și lanțul, că uneori mai comanda babacul și pizza!
De ani și ani de zile, futurologii prăpăstioși de la TV ne amenință cu viețile de rahat ale copiilor și nepoților noștri. Uitând că noi suntem copiii și nepoții unora care au suferit ca să plătească toate datoriile și care apoi aproape că au fost duși în spatele hambarului de către tranziție și executați sumar.
E ciudat că vor plăti copiii și nepoții noștri traiul nostru de rahat. Nu vor plăti nepoții mei că a stat bunicul în puf. Canci, deloc. Vor plăti pentru o perioadă foarte nașpa. Dacă vă amintiți, perioada bună din istoria noastră recentă a fost perioada în care ne puteam împrumuta mult. Asta așa, ca să ne facem o idee despre ce înseamnă „perioadă bună“. Iar pentru „credit doar cu buletinul și cu jumătate de creier“ s-a plătit înzecit.
Dar, mă gândeam, poate nu plătesc copiii și nepoții noștri. Poate zic: bă, țeapă!
Oricum, ce rahați triști și perverși sunt acești futurologi care propagă o lume a consumului extrem, a creditării extreme a individului, dar din când în când au un astfel de acces de cumpătare și îi aduc în peisaj, ostatici ai unui viitor întunecat, pe copiii și nepoții noștri.
De ce nu au dreptate?