Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Coreea, inimă de copil

Zoom Coreea, inimă de copil

Jurnalul lui Kim Jong-Un (dictator mărunt)

30 martie 2014

Dragă jurnalule, de ce nu mă bagă lumea și pe mine în seamă ca pe domnul Putin? De ce?! De ce?! De ce?! Și eu pot să invadez o țară vecină dacă vreau! Norocul lor e că tocmai am mîncat și toată lumea știe că e riscant să invadezi o țară la mai puțin de două ore după ce ai mîncat. Și eu pot să pozez la bustul gol călare pe un tigru! Nu trebuie decît să găsesc un tigru, pentru că vechiul tigrul s-a rupt în două cînd am încercat să mă urc.

1 aprilie 2014

Am învățat o lecție importantă astăzi de la Traian Băsescu. Nu e de ajuns să-ți distrugi fizic rudele, așa cum am făcut eu de curînd cu unchiul și mătușa mea, trebuie să le masacrezi și politic, trimițîndu-le să se înscrie într-un partid fără nici o șansă.

3 aprilie 2014

Poporul se plînge că nu mai are deloc mîncare și moare de foame. Toată ziua se plînge. Cît de leneș să fii, frate, să nu pui mîna pe telefon și să-ți comanzi niște pizza, sau cinci kebaburi, sau un platouaș cu cîrnăciori oltenești, cum fac eu cînd mi se face foame? Adică oricînd.

4 aprilie 2014

Am ordonat astăzi bombardarea graniței cu Coreea de Sud. Momentan e tot ce putem, pentru că din fericire granița nu poate să riposteze. Într-o zi visez însă să putem bombarda și o țară vecină însă pînă atunci nu putem decît să-i torturăm psihic, obligîndu-i să-mi privească freza.

Jurnalul lui Ping-Pong Un (muritor de foame)

30 martie

Dragă jurnalule, astăzi se împlinesc zece zile și șapte ore de când am mâncat ultima oară. Îmi amintesc de parc-ar fi fost ieri. Mirosul de frunză coaptă la cuptor, gustul zemos al frunzei, senzația de sațietate provocată de o masă bogată în frunze. Ah, cât îl invidiez pe liderul suprem! Probabil că el mănâncă frunze fierte în fiecare zi.

31 martie

Puțină lume știe că, în Coreea de Nord, umoriștii care nu reușesc să-l amuze pe liderul suprem beneficiază de o categorie aparte de pedepse. Ei nu sunt trimiși în lagăre de muncă forțată, ci în lagăre de glumă forțată.

1 aprilie

Aseară, după ce toată familia s-a strâns acasă, am încropit un dispozitiv artizanal cu care să prindem Facebook-ul de la sud-coreeni. Am făcut asta pentru că, la noi în țară, iubitul lider a interzis Facebook-ul, deoarece e plin de poze cu mâncare și asta ne-ar da idei. Și nu mă refer aici doar la imaginile cu mâncarea așezată pe farfurie. Mie-mi lasă gura apă cel mai mult la pozele cu pisici.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia