Jurnalist de stînga, cu program, dar fără să se dea cu stînga politică de la noi, asupra căreia are mari îndoieli, Costi Rogozanu seamănă, pînă la un punct, cu paradoxalul Belu Zilber, cel ce zicea despre comunismul autohton că ar fi o combinație între Stalin și Caragiale. Cu deosebirea esențială că, în stînga lui Rogozanu, Stalin nu încape nici ca personaj al unui paradox. Ca jurnalist, Rogozanu a avut de-a face cu gazele lacrimogene încă de pe vremea lui Traian Băsescu.
Cristian Teodorescu: A ce miros, din cîte știi sau ai experimentat, gazele lacrimogene?
Costi Rogozanu: A nimic, te îneacă, sufocă, panichează. Soluția e să fugi și să revii. Asta apropo de paranoia Jandarmeriei care vedea grupuri cum pleacă și revin să provoace.
C.T.: Ca om de stînga, cum ți se par atacurile jandarmilor asupra oamenilor din Piața Victoriei, în ziua de 10 august?
C.R.: Critic înarmarea anticivili în România încă din epoca de imediat după criza economică. Îmi aduc aminte perfect cum, într-o discuție publică la Parlament, acum vreo opt ani, reprezentanți ai MAI și parlamentari de la putere (puterea PDL de atunci) explicau că vor legi mai permisive și bugete mai mari pentru că vor veni și la noi neliniști sociale cauzate de măsurile de austeritate. Mari mișcări antiausteritate n-au fost, dar bugetele s-au mărit. Atacurile din 10 august au fost abuzive, fără grijă pentru cei atacați, pentru presă. Exista un vibe violent cu zile înainte, desigur, sînt mulți „radicalizați” în ambele tabere, dar Jandarmeria a avut clar un plan de ațîțare și dispersare. Dacă mă uit la declarațiile PSD, ei chiar par să creadă că au fost atacați ca Erdogan, că s-a vrut lovitură de stat. Să fim serioși.
C.T.: Seamănă cu cele din 2012, cînd la putere era Traian Băsescu, cel care avea prim-ministrul său la Palatul Victoria?
C.R.: Multe acțiuni mi-au amintit de vremurile de atunci. La acele manifestații am participat, eram mult mai puțini protestatari și asta ne făcea mai vulnerabili. Practic, erau săltați foarte mulți oameni și duși la secție, iar intervenția în forță se simțea direct pe spinare de o proporție mai mare din mulțime. Ce e tragi-comic e că mulți dintre ziariștii și analiștii care pe atunci erau ai Puterii îndemnau jandarmii să dea mai tare, că eram cumpărați de PSD sau că eram huligani de pe stadioane. Fix discursul care li se dă lor în cap acum, cînd se cred eroii patriei de drept. Sfatul meu e simplu: dacă în 2012 urlai la jandarmi să rupă capul protestatarului, nu-mi veni acum să-mi arăți vînătaia. Avem un stat polițienesc multilateral dezvoltat, am băgat bani enorm în Jandarmerie, SRI, până la Poliție Locală; cine nu mai apucă la stat lucrează în privat la firme de badigarzi. Iar forțele astea de represiune au ajuns visul prea multor tineri de azi, un job bine plătit, cu pensie de pe la 40 de ani, ăsta e Romanian dream acum.
C.T.: Cine a stîrnit violența, PSD sau Iohannis?
C.R.: Primul cauzator e totuși Jandarmeria, dacă vorbim strict de 10 august. Că discursul celor două tabere s-a tot radicalizat e clar. Unul s-a radicalizat natural și în timp, e vorba de retorica anti-PSD. Retorica PSD s-a radicalizat (tot înspre dreapta) mai curînd artificial, la sfaturile consilierilor – s-au făcut și ei „trumpiști”, văd conspirații peste tot, inamici. Și nu e vorba doar că Dragnea s-a întors cu cuțitul cu care tăia porcul spre partenerii de mîncat șorici, că atacă statul paralel. Mă refer la strategiile de susținere a Coaliției pentru Familie, la inventarea sorosistului rău care atacă perfid, toate din arsenalul ultraconservator israelian, polonez sau maghiar. Prostia ultraconservatoare s-a internaționalizat.
C.T.: Adică?
C.R.: Dragnea stă călare pe un elefant mare și isteric, PSD. Sigur că îl calmează ușor cu fonduri într-o perioadă de creștere economică, dar problema lui rămîne: nu are tupeul și forța unui Viktor Orbán să-și cîștige ultraconservatori germani ca aliați, de exemplu, nu știe să gestioneze manifestații fără violență, cum au fost în Ungaria, dar care au fost subtil gestionate (practic, au manifestat oamenii pînă au obosit, fără intervenții în forță, la fel în Polonia). De cealaltă parte, discursul s-a dus tot mai la dreapta. Fanteziile antidemocratice sînt la maximum. Fantasmele antisăraci, la fel. În fond, împotriva asistaților social urlă și Olguța Vasilescu, și Liiceanu. Eroizările luptelor sînt scîrboase și ele – ambele tabere folosesc drept referință ”dictatura”, unii dictatura lui Kövesi, alții dictatura lui Dragnea. Sînt abuzuri, nu e dictatură. În ce privește „penalii”, sigur că ne omoară dubla măsură. Penalii lor sînt mai răi decît ai noștri. Retorica rudimentară produce violență, ce mă îngrijorează e că ambele tabere tot alunecă spre dreapta, tema unică a Justiției o fi importantă, dar nu e singura. Am avut zeci de proteste în companii private și pe muncitorii ăia nu i-a băgat nici dracul în seamă, pentru că ei sînt niște ghiolbani, nu? Ei cer salarii, nu sînt „rafinați”…
C.T.: Ce zici despre șefii jandarmilor, începînd cu tipul în costum alb care e comandantul unui batalion de operațiuni speciale ale jandarmilor?
C.R.: Zicea bine Florin Poenaru, apropo de măreața bătălie între „statul paralel” și instituțiile PSD, precum Jandarmeria: pe ăștia de la Jandarmerie e de ajuns să-i lași să iasă singuri în față și se cotonogesc singuri. De aia nu e bine să încurajezi instituții militarizate pe care apoi nu le poți controla. Instituțiile s-au întărit în România, dar e cam ca la DNA, SRI, protocoale etc. – s-au întărit în sensul că sînt gata să mușamalizeze orice, că nu mai sînt în stare să-și asume nimic. Șeful în alb cu eșarfă e prototipul – e angajatul de lux de la stat care se pregătește să meargă la Mamaia la club. Din cînd în cînd trebuie să comită un abuz ca să ia prima, ca să avanseze în grad.
C.T.: Crezi că ne-am întors în anii ’90 după această nenorocită confruntare inegală între jandarmi și manifestanți?
C.R.: Comparațiile cu Ceaușescu, mineriade, revoluție n-au rost. Chiar acum, cînd îți scriu răspunsurile, aud un mare profesor politolog aberînd cu Securitatea și PSD. E și asta o problemă, că studenții noștri au profesori atît de tîmpiți și de aroganți, anticomuniști de ziua a 7-a, care i-ar da lecții de anticomunism și lui Dorin Tudoran.
C.T.: Cine ar trebui să facă un pas înapoi după cele petrecute în ziua-noaptea de 10 august la București?
C.R.: Pentru Opoziție, isteria PSD a fost mană cerească. Probabil, consilieri diverși i-au sfătuit pe liderii PSD să-și conserve un nucleu electoral sigur, să meargă pe instigare tip „ai lor și ai noștri”. Ai noștri au salariile mărite, ai lor vor să taie și altele asemenea. Problema evident că e în altă parte – salariile la bugetari s-au mărit, OK, dar ce facem cu rezervația de „fraieri” săraci angajați în privat care plătesc și Jandarmerie, și tot, în timp ce marile venituri sînt impozitate mai puțin (mulți dintre avantajații economic sînt în piață, anti-PSD, au învățat că PSD-ului trebuie să-i dai m… și să iei și bănuții – vezi bancherul-șef de la Raiffeisen care manifesta acum un an).
C.T.: Și?
C.R.: Opoziția s-a mai întremat, că era, săraca, adormită în front. Nu cred că e vorba despre opoziția PNL, baia de lacrimogene a fost oxigen politic pentru așa-numiții „antisistem”, antipoliticieni, va crește acest tip de activism și probabil își vor impune un candidat separat de Iohannis. Toată lumea urlă „unificare”, dar singura șansă a Opoziției e să se certe, să se isterizeze și să propună cît mai multe variante pentru a avea unificarea unor fronturi mari în turul doi al prezidențialelor, nu înainte.
C.T.: Mai putem crede în democrația din România sau rămînem aici pe riscul nostru?
C.R.: Democrația în România funcționează pentru ăia cu bani și putere, și pentru badigarzii lor care dau cu pumnul sau cu vorba. Pentru restul nu funcționează nici măcar o brumă de democrație socială și economică. De-aia fug din țară instalatorii, zidarii și asistentele medicale, nu intelectualii. Pentru primii nu există democrație, pentru analiști diverși se găsește mereu un patron să le arunce o firimitură ca să dea din gură democratic.
1.915 vizualizări
