Creșterea și descreșterea bilanțurilor DNA (sau cum să te faci singur chip cioplit)

Dincolo de scandalul perpetuu din ultimii doi ani din jurul, de deasupra și de dedesubtul doamnei Laura Codruța Kövesi, un lucru e cert: de când a preluat frâiele DNA, imaginea instituției a beneficiat de ajutorul unor speciliști în PR care au reușit să facă din șefa instituției o idoliță intangibilă și din instituție în sine un simbol al eficienței și corectitudinii. Numai că în spatele PR-ului și al statisicilor măiastru aduse din condei stă realitatea crudă, care ne spune că nu este totul chiar atât de înălțător cum ne este înfățișat. Mai mult, dacă în alți ani prezentarea publică a bilanțului DNA se făcea după pregătiri ample, în aplauzele corului de lăudători, anul acesta bilanțul DNA nu a fost încă prezentat, deși data tradițională a trecut. Există informații că ar urma să fie prezentat miercuri, 28 februarie, dar încă nu se știe sigur și nici nu se știe dacă prezentarea va mai avea loc în cadrul fastuos al Cercului Militar Central.

De când a venit doamna K. la DNA,

bilanțurile au avut aerul unor baluri festive, unde fiecare fecioară neprihănită a protipendadei bucureștene, de la președinte la ambasadori și șefi de servicii, voia să fie văzută, semn că nu s-a dedat la mârșave acte de corupție înainte de cununia religioasă.

De la an la an, bilanțurile au devenit din ce în ce mai triumfaliste, cifrele anunțate din ce în ce mai mari, s-au bătut recorduri peste recorduri la numărul de demnitari cercetați, acuzați și condamnați. Suporterii doamnei Kövesi afirmă sus și tare că, de când a venit aceasta la DNA, s-au obținut peste 4.000 de condamnări definitive în instanțe. Dar condamnările le pronunță judecătorii, nu procurorii, iar partea și mai tristă pentru doamna K. este că acele condamnări pronunțate în perioada 2013-2016 au fost obținute, în marea lor majoritate, în dosare instrumentate de DNA în perioada în care șef al instituției era Daniel Morar.

O dovadă a faptului că

doamna Kövesi a fost preocupată mai mult de imaginea proprie este și faptul că primul bilanț al DNA prezentat de doamnă a tratat doar perioada din 15 mai 2013 până la finalul anului. Deci, în 2014, doamna nu a prezentat bilanțul pentru anul 2013, așa cum ar fi fost normal, ci doar pentru acea parte din 2013 în care domnia-sa a fost șefa instituției.

Pentru că Laura Codruța Kövesi a fost numită șefă a DNA pe 15 mai 2013. Până atunci, DNA nu a existat, probabil de aceea toată activitatea anterioară din anul 2013 nu a fost cuprinsă în primul bilanț al doamnei.

Culmea egolatriei este că doamna Kövesi a fost numită procuror-șef al DNA fix de ziua ei, 15 mai. La data la care împlinea 40 de ani, doamna a primit cadou un parchet. Pe 15 mai 2014, la împlinirea vârstei de 41 de ani, doamna, puțintel cam prea pătrunsă de propria-i persoană, a prezentat un raport numit “Activitatea DNA în perioada15.05.2013 – 15.05.2014”. Acesta este singurul raport de activitate pentru anul 2013 prezent pe site-ul instituției. Din păcate, următoarele bilanțuri au fost prezentate la început de februarie, iar această frumoasă tradiție a cultului personalității s-a stins la prima aniversare.

Cum se mânăresc statisticile?

Simplu. În raportul pentru 2013, doamna K. a inclus și condamnarea unui fost premier. Deși Adrian Năstase fusese condamnat nu în 2013, ci în 2014. În februarie 2015, când a prezentat raportul de activitate pentru 2014, doamna K. a inclus și condamnarea unui fost premier. Un observator neatent de prin vreo ambasadă, citind rapoartele unul după altul, ar fi înțeles că România este un stat atât de corupt încât, doi ani la rând, câte un fost premier a ajuns la pârnaie. De fapt, este același fost premier, Adrian Năstase, și aceeași condamnare, care, însă, a fost numărată de două ori, ca să crească până la cer cota stelei anticorupție. Oricum, Laura Codruța Kövesi nu are absolut nici un merit în condamnarea lui Adrian Năstase din ianuarie 2014, căci dosarul nu doar că a fost instrumentat cu mult înainte, dar a fost trimis în judecată în mai 2010, când șeful DNA era același Daniel Morar.

Un alt mod de a măslui statisticile

este bramburirea numărului de achitări și condamnări. O statistică onestă ar trebui să compare numărul condamnărilor și achitărilor pronunțate în dosare trimise în judecată în același an. Din cauza faptului că judecarea unui dosar nu are o perioadă standard, această statistică onestă este greu de făcut. De-abia atunci când se pronunță ultima sentință pentru un dosar trimis în judecată în 2013 vom putea ști care a fost eficiența acuzatorilor în anul cu pricina. Sentințele definitive date în anii 2013, 2014, 2015 pentru dosare trimise în judecată în 2010 trebuie contorizate la activitatea procurorilor din 2010, nu la cea din 2013, 2014 sau 215 etc.

De asemeni, nu poți compara trimiterile în judecată dintr-un an cu sentințele definitive date în același an, decât dacă sentințele defintive se referă doar la totalitatea dosarelor trimise în judecată în acel an.

Un exemplu clasic de manipulare a datelor găsim în fiecare bilanț al DNA prezentat din 2014 încoace. Dar vom exemplifica cu bilanțul pentru 2014, prezentat în februarie 2015.

Astfel, în acest raport, DNA afirmă că în 2014 a trimis în judecată 1.120 de persoane. Pentru a ști cât de buni au fost procurorii în 2014, trebuie să așteptăm sentințele definitive în procesele acestor 1.120 de persoane.

Însă doamna K. nu are răbdare, așa că ne spune direct că rata achitărilor în 2014 a fost de doar 10,16% din numărul celor trimiși în judecată. Numai că este vorba despre oameni trimiși în judecată în cu totul și cu totul alți ani, nu în 2014, iar cele 10,16% achitări se raportează la numărul de inculpați care au primit sentințe definitive în 2014.

Știți unde este ciudățenia? Deși DNA spune că doar 10,16% dintre cei 1.358 de inculpați judecați definitiv în 2014 au fost achitați, de condamnat au fost condamnați doar 1.138. Adică instanțele au găsit vinovați doar 83,80% din cei judecați definitiv. 83,80% vinovați, plus 10,16% achitați înseamnă fix 93,96%. Restul de 6,04% cetățeni care nu au fost declarați vinovați au dispărut pur și simplu, ca să nu strice statistica. Altfel, dacă ar fi fost luați în calcul, s-ar fi constatat că, de fapt, 16,20% din cei judecați definitiv în 2014 au fost exonerați, nu doar 10,16%. Măreția dreptului, varianta statistici măsluite.

Unul dintre obiceiurile de gonflare

a imaginii șefei DNA din 2013 încoace a fost și este înșiruirea pe perete a capetelor vânatului mare doborât. Fie că a căzut sub anchetă judiciară, fie că a fost răpus de stenograme sau de denunțuri, demnitarul a fost ținta predilectă a procurorilor DNA. Și este normal, căci de aia a fost înființat acest parchet. Chiar dacă nu este vorba despre dosare întocmite, instrumentate și trimise în judecată sub conducerea sa, doamna K. și-a pus în piept condamnările răsunătoare care au avut loc din 15 mai 2013 și până astăzi. Astfel, pentru perioada 2013-2016, doamna K. s-a lăudat cu următoarele trofee: 18 deputați, 4 senatori, 2 europarlamentari, 1 premier (numărat, cum am amintit, de două ori), 7 miniștri, 1 vicepremier, 6 președinți de Consilii Județene, 77 de primari. Ăștia sunt toți cei declarați vinovați prin sentințe definitive ale Justiției.

Dezastrul din bilanțul pe 2017

Da, bilanțul pentru 2017 se anunță a fi un dezastru de imagine, cel puțin în ceea ce privește numărul marilor condamnați. Dacă în 2016, an de împliniri mărețe, DNA se lăuda cu 1 europarlamentar condamnat, 7 deputați, 1 senator, 1 ministru, 1 vicepremier, 5 președinți de Consilii Județene și 28 de primari, în 2017 recolta de trofee s-a subțiat considerabil. Când va prezenta bilanțul pentru activitatea de anul trecut, doamna K. va putea defila doar cu 3 deputați, 2 senatori, 12 primari și 2 președinți de Consilii Județene.

Prin arestările televizate,

prin cătușiada continuă și prin deschiderea de dosare, DNA a creat, în ultimii cinci ani, impresia de nestrămutat că România este o țară profund coruptă, că întreaga clasa politică este compusă din infractori condamnați și că singura soluție pentru ieșirea din această situație este Laura Codruța Kövesi. Dar lucrurile nu stau chiar așa. În cinci ani avem 89 de primari condamnați, 21 de deputați, 6 senatori, 2 europarlamentari, 8 președinți de Consilii Județene. În total, 126 de politicieni aleși condamnați definitiv în cinci ani. 126 dintr-un total de 45.206 politicieni aleși.

Ei bine, mult mai rău decât clasa politică stă cea de a treia putere în stat, respectiv puterea judecătorească. Da, Justiția din România este, dacă judecăm după condamnări, mult mai coruptă decât clasa politică. Fiindcă în aceeași perioadă, 2013 – finalul lui 2017, au fost condamnați definitiv 64 de magistrați (33 de judecători și 31 de procurori) dintr-un total (la finalul lui octombrie 2017) de 6.596 de magistrați activi (4.659 de judecători și 1.824 de procurori).

Pentru că doamnei K. și susținătorilor săi le plac foarte mult procentele, vom spune că din 2013 și până la sfârșitul lui 2017 au fost condamnați doar 0,27% din politicienii aleși, în timp ce au fost condamnați 0,97% din magistrații activi. Iar comparația este și mai îngrozitoare dacă e să comparăm politicienii aleși cu procurorii: 0,27% din politicienii aleși condamnați, față de 1,69% din procurorii activi condamnați.

Așadar, dacă ne lăsăm doar în voia cifrelor, seci și necruțătoare, să încercăm să răspundem onest la o întrebare simplă: sunt mai corupți politicienii din România sau procurorii? Sunt mai corupți politicienii din România sau magistrații?