Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu doctrina la Piață

Zoom Cu doctrina la Piață

La noi, la cîmpie, umblă o vorbă cu care țăranii taxează cîte o notabilitate a satului: „E deștept, da-l mănîncă prostia!”. Pentru mulți dintre politicienii noștri nu e valabilă decît a doua parte a acestei judecăți populare. Ăștia sînt cei care în Parlament deschid gura doar ca să caște, pricepuți numai la învîrteli și la coțcării penale.

Cînd îi vezi, însă, pe doctrinarii de partid, băieți cu pretenții, școliți, cum își închipuie că te pot aburi cu argumentația lor doctă, cu care vor să acopere, ca pisica, diverse dejecții de partid, asta cu prostia nu mai funcționează. Pe ei îi mănîncă ticăloșia. Și nu în forma ei grosieră, ci într-una rafinată. Te mint cu pipeta și, dacă te prinzi și le spui că mint, îți iau vorba din gură și-ți dau lecții de politețe. Dacă-i vorba de o discuție unul la unul, îl răzbești imediat pe ticălos.

În schimb, cine se încontrează cu un asemenea ipochimen pe un platou de televiziune se poate trezi că trebuie să-l răzbească și pe moderatorul emisiunii, care-i ține partea ticălosului. Zilele trecute am văzut la televizor tot soiul de asemenea doctrinari cu două fețe, încercînd să-și spele partidul sau combinația politică din care fac parte de acuzațiile pieței.

Pot accepta că, în mintea lor, ca avocați ai partidului trimiși să-i apere imaginea la televizor, ceea ce fac ei se cheamă oratorie pentru limitarea pagubelor. Așa că, dacă-și bagă și o potcoavă în mănușa loviturilor verbale pe care le aplică adversarilor, asta se cheamă sacrificiu de sine, spre gloria partidului. Nefericitul de Mihăiță Calimente, cel de-a zis-o pe-aia cu „să-i voteze pe bulgari”, a încasat-o urgent de la partid, ca să nu stîrnească piața împotriva liberalilor.

În schimb, ritosul universitar Daniel Barbu, care a trecut de la PNL la ALDE Tăriceanu, după ce a fost silit să demisioneze de la Ministerul Culturii, fiindcă nu mai avea loc de bolnavii de SIDA, era chitit să bage piața în turbinca legionarilor interbelici. Accept că Daniel Barbu a rămas cu o spaimă de cînd niște manifestanți i-au spart luneta de la mașină, pe o stradă din Centrul Vechi. Atunci, universitarul a zis că i-au copt-o extremiștii legionaroizi. Dar dacă acum se găsesc unii din piață, oameni culți și legaliști, să-l dea în judecată pentru calomnie? Sau dacă studenții lui se hotărăsc să-i boicoteze cursurile, ca să-i arate care e deosebirea dintre argumentul autorității și opinia majorității?! Fiindcă politologul Barbu ar trebui să știe că dreptul la indignare nu se distribuie pe criterii politice.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Super articol !!!

  2. #2

    Oare Sibiu e Transylvania?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Întoarcerea clasei muncitoare în paradisul capitalist

    10 septembrie 2019

    Dacă-n popor se zice că sula nu știe carte fiindcă la școală a stat tot timpul sub bancă și n-a văzut ce se scrie pe tablă, e clar că noua […]

  • Frăția lichelelor

    10 septembrie 2019

    Scaunul de la Cotroceni, scos la licitație în noiembrie, vine cu un pachet promoțional de putere neagră. Serviciile secrete sînt incluse, pot fi cumpărate practic pe nimic doar păstrîndu-li-se șefii […]

  • Petroave!

    10 septembrie 2019

    Cea mai jalnică scuză este, totdeauna, „N-am știut!“. Copiilor poți să le-o ierți, dar adulților, nu. Mai ales că un principiu de drept spune că necunoașterea legii nu te absolvă […]

  • Nimerick

    3 septembrie 2019

    De mori ca mîine, scapi de-o povară: frica de moarte o să dispară și-o să te-apuce, unsă cu miere, o mare poftă de înviere.  

  • Adevărul e că nu se mai muncește, tovarăși

    3 septembrie 2019

    Analfabet și criminal, Nicolae Ceaușescu sare în ajutorul urmașilor săi președinți. Rafala care l-a împiedicat să ni se destăinuie pe larg începe să rănească un public tot mai numeros. Pe […]