Slavă Ție, Atotputernicule, Creatorule, Mîntuitorule, cel mai de treabă dintre Cei de Sus! O, Preaîndurătorule! Fără mila Ta nepămîntească arătată nouă, păcătoșilor, fără privirea Ta, plimbată neatent pe deasupra Litoralului, am fi fost morți. Cu cîtă grație divină Te-ai făcut că nu vezi jegul, jaful și prostia în care ne scăldăm de atîta amar de vreme, de la Năvodari la Vama Veche!
Dacă și coasta asta împuțită o fi mare, atunci numai Tu, Multslăvitule, cu finețea ta cerească, puteai să-i spui, ca o infinitezimală dojană adusă slinului, Marea Neagră. E mai neagră ca sufletul Elenei Udrea și ca gîndurile porcoase ale unui marinar beat, dar noi îndrăznim, cu obrăznicie și cu îngăduința Ta nemeritată, s-o poreclim concediu și vacanță. O, Divinule! Cu cîtă mărinimie te-ai uitat în altă parte cînd puteai, foarte bine, să strici un fulger-două în direcția mușuroiului de cretini care-și zic ba turiști, ba organizatori. Ce-ți era să te cotrobăi prin buzunare după o tornadă, să iei dintr-un pantalon mai vechi un cutremur, să-ți scuturi nițel înfricoșătoarea bărbăție într-un pișat diluvian și să reverși peste stricăciunea, hainătatea și preacurvia noastră omenească potopul și cenușa mîniei Tale? Ne-ai văzut cum viermuim pe plajă printre căcați și ace de seringă, ne-ai văzut cum mîncăm hamsii stricate, ne-ai văzut cum plătim un salariu lunar pe o cameră renovată ultima oară de Ceaușescu, ne-ai văzut îmbulzindu-ne cu enterocolita la ușa spitalului desființat, ne-ai văzut cum ne bucurăm ca niște idioți cînd ne cufundăm iar, an de an, în mizeria și borîtura la care au lucrat mai multe serii de miniștri milionari. Ne-ai văzut făcînd toate astea, multe altele, și totuși – o, Sublimule! – Te-ai făcut că nu ne vezi. Poate și pentru că litoralul bulgăresc îți atrăgea privirile mai tare.
Dar cel mai tare cred că Te-ai stăpînit, o, Mărețule, cînd ne-ai văzut cum ne grăbim, ca oile, să ne întoarcem pe ceea ce a inaugurat Ponta sub numele de autostradă. Ne-ai văzut cum am plecat toți, direct din poșirca sărată, ca să ne înghesuim cu milionul de mașini pe o bandă îngustă ca o tenie și să încremenim pe bitum așa cum a încremenit Codruț Marta în beton. Ne-ai văzut și ne-ai iertat. N-ai prăvălit asupra noastră, așa cum se cuvenea unor tîmpiți, o coloană de foc sau o legiune de arhangheli turbați. Ne-ai văzut cum rămînem fără benzină, cum ne pișăm și ne căcăm pe noi, cum ne întrebăm de ce pizda mă-sii n-au făcut nici o ieșire la o șosea de 50 de kilometri, pe care singurul lucru care se mișcă e viața ta ce se scurge. O, Preamilostivule, n-am zărit flăcările tale venind să ne izbăvească de văicăreală și nici să ne șteargă de pe fața pămîntului cu tot cu flegme și înjurături. N-am auzit nici tunetele tale, Supremule, și cred că le puteam auzi, mai ales cînd, odată ajunși la București, am destupat berea aia nenorocită de care idioții au atîta nevoie și ne-am bucurat că, pînă la urmă, mai săraci și mai bătrîni, ne-am întors de la mare. Ai fi putut să ne faci o mulțime de necazuri, o, Minunatule, și totuși te-ai abținut. Iată-ne vii, nevătămați și veseli, după chipul și asemănarea Ta. Apropo, ce faci în week-end? Nu vii la mare?
