M-am urcat într-un taxi pe la Foișor și i-am zis taximetristului să mă lase lîngă Secția 1 de Poliție. “Și mai lasă-mă, dom’le, și cu Poliția asta”, a explodat el subit, ca și cum în ultimele două ore am fi vorbit despre tot ce se putea: vreme, geopolitică, Marea Barieră de Corali și acum, în sfîrșit, atingeam un subiect care-l deranja. “Mi-au spart casa acum vreo doi ani. Au venit ăștia să dea de amprente. Mi-au umplut toată casa de praf. La sfîrșit, ce-mi zic?! «Mare ghinion, domnu’ Popescu, n-am găsit nici o amprentă. Poate dacă aveau și hoții ăștia mîinile mai umede, să se prindă praful de amprente…» Păi, bravo, mă, bine că-mi ziceți de-abia acuma. Data viitoare le zic să se emoționeze mai mult cînd îmi fură covoarele, să le transpire palmele și să le găsiți voi amprentele.” Avea dreptate omul, așa că mi-am băgat picioarele și nu m-am mai dus la Secția 1. Să mă caute ei dacă au nevoie, deși nu cred c-or să dea de mine prea curînd pentru că am mîinile destul de uscate.
Cu mîinile uscate
Zoom Cu mîinile uscate
