Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cu oiștea-n zid

Zoom Cu oiștea-n zid

Tot mai mulți mexicani au început să se întrebe dacă zidul lui Donald Trump îi poate proteja împotriva americanilor infectați cu coronavirus. Dacă e vorba despre oamenii care trec fizic granița, răspunsul e da. Dacă e vorba de viruși propriu-zis, probabil cel mai eficientă metodă ar fi ridicarea unei măști medicale uriașe la granița cu Mexicul.

ISIS își sfătuiește toți teroriștii să evite Europa în lunile ce urmează ca să nu se îmbolnăvească de COVID-19. Doamne ferește să vrei să te explodezi singur și să fii și plin de muci. Nu doar că e scîrbos, dar ce-or să creadă virginele alea pe lumea cealaltă?

Prim-ministrul olandez Mark Rutte a ținut o conferință de presă în care i-a rugat pe oameni să nu mai dea noroc, după care a dat noroc cu toți cei de față. Deci haideți să nu-l mai judecăm așa dur pe Ludovic Orban care a convocat o conferință de presă ca să anunțe că s-ar putea să fie bolnav. Mai bine le facem lipeala la Vila Lac 1.

Un ziar din Australia a mărit numărul de pagini ca să le ofere oamenilor soluții să se șteargă la fund în cazul unei apocalipse. Mult succes să vă iasă asta și cu varianta online a ziarelor! S-ar putea să fie destul de inconfortabil să vă băgați telefonul sau tableta.

Aflați în izolare, tot mai mulți italieni ies la geam sau pe balcon ca să-și cînte oful. Din fericire, majoritatea s-au născut cîntăreți de operă. Dacă ar fi la noi, ar ieși numai Marceli Paveli și trupa Taxi.

3.500 de oameni deghizați în ștrumfi s-au adunat într-un orășel din Franța ca să bată un record mondial în ciuda indicațiilor să nu facă asta, că poate nu-i sănătos. Dacă ești un adult care alege să-și petreacă timpul liber vopsindu-și pielea în albastru ca să se dea ștrumf, poate că o pandemie nici nu e ceva așa grav. Ar putea fi chiar o întoarcere la normal.

Guvernul american ar fi încercat să obțină exclusivitate pe tratamentul împotriva coronavirusului, „braconînd” niște oameni de știință din Germania. Sînt doar niște zvonuri răutăcioase. Cînd au mai făcut SUA asta vreodată de la programul nuclear încoace?

Partidul satiric „Cîinele cu două cozi”, din Ungaria, a ridicat o statuie în memoria celor căzuți la datorie în timpul isteriei care i-a făcut pe oameni să golească rafturile de făină, zahăr și hîrtie igienică. Pe soclul statuii ar trebui să scrie: „Iată, vine-un sul de pace, c-o făină-n vîrf de băț.Casier, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: ce dracu’ faceți, mă, cu atîta hîrtie igienică? Făina constipă”.

Autoritățile din Japonia au început să pună blesteme deasupra sulurilor de hîrtie igienică din toaletele publice ca să împiedice furtul lor.Probabil un blestem bun ar fi: „Să vă lovească pîntecăraia dacă furați”, dar asta presupune și mai multă hîrtie igienică furată.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale