Aproape de ieșirea din Bușteni spre Azuga, din DN 1 se face, undeva în stînga, o stradă pe care, în pauza de schi, turiștii amatori de culturalizare pot găsi conacul boieresc cu cerdac și interior aranjat în stil simplu, românesc, care i-a aparținut lui Cezar Petrescu (1892-1961). Construită în 1918 de o familie de avocați bucureșteni și cumpărată de scriitor în 1937, iar din decembrie 1967 muzeu memorial, casa a fost achitată integral din drepturile de autor ale trilogiei petresciene dedicate lui Mihai Eminescu (da, cam de nivelul ăsta erau banii care se cîștigau din scris în anii ’30!).
Turul ghidat începe la parter, în expoziția documentară cu acte, fotografii de familie și opera integrală, 57 de volume, ediții princeps – singura modificare făcută în casă după moartea scriitorului (în vremea vieții lui, aici au fost două dormitoare, al mamei și al soției). Puțină lume știe de talentul său de grafician, demonstrat de lucrările expuse într-o vitrină; cei mai mulți au auzit doar de literatura sa pentru copii, cel mai cunoscut titlu fiind Fram, ursul polar, carte scrisă în iarna anului 1932, în doar două săptămîni, pe timpul vizitei la sora sa stabilită la Cernat, lîngă Brașov. Partea a doua a sălii e supravegheată de privirile din portretele părinților, olteanul Dimitrie Petrescu și moldoveanca Olga Comăniță, și ale bunicilor din partea mamei, Cezar venind pe lume la moșia acestora de la Cotnari. În vitrinele de sub figurile lor ocrotitoare se află caietul elevului de clasa I sau corespondența săptămînală cu situația școlară de mai tîrziu către tată.
Orfan de foarte tînăr, scriitorul își diviniza mama, văduva cu șapte copii care le-a spus odraslelor: „N-am de unde să vă dau averi, cu un singur lucru vă pot ajuta: să obțineți o diplomă universitară“. Primul volum venit de la editură al cărților sale era oferit cu dedicație ei: „Pentru mamaia, căreia i-am scos mulți peri albi, de la odorul care, cel puțin, și i-a scos singur“. Sau i-au fost scoși de cele cinci soții, toate cu acte, și de singurul copil, din prima căsnicie, Aurel Teodor, protagonistul unei povești tragice. La 23 de ani, s-a logodit cu o fată ai cărei părinți n-au fost de acord cu relația lor, iar tinerii s-au decis să-și ia viața împreună: el a împușcat-o pe ea și apoi s-a sinucis, într-un fel de Romeo și Julieta în variantă românească.
La etaj e dispus central biroul-bibliotecă în care sînt așezate două mii de volume în limba franceză, cu excepția raftului din spatele bustului lui Mihai Eminescu, care conține doar cărți scrise de marele poet, foarte apreciat de Cezar. Întreaga bibliotecă cuprinde 12.000 de exemplare, trei sferturi în limba franceză (700 primite cu dedicație, celelalte cumpărate), toate citite de proprietar (au rînduri subliniate sau notițe pe margine). La un simplu calcul, începînd de la 8 ani, Cezar Petrescu a citit, toată viața, o carte la două zile. În restul timpului, a scris: în debaraua care, după moartea lui, a fost transformată în cabinet de presă, este depozitată o colecție de peste 16.000 de exemplare de ziare și reviste, la care, în mare parte, a fost fondator sau colaborator, în cei 49 de ani de gazetărie din care a trăit foarte bine, poate chiar mai bine ca din activitatea de romancier sau avocat. Deși a absolvit Facultatea de Drept, licențiatul în științe juridice Cezar Petrescu n-a profesat nici măcar o zi. Cîștiga din scris mai mult decît din vorbit la bară.
Scriitorul fuma peste trei pachete de țigări și consuma circa zece cafele zilnic, stimulent pentru un program de lucru de aproape 14 ore, în biroul de iarnă, o încăpere minusculă care i-a fost și dormitor pînă în 1953, la momentul primului atac de cord. La sfatul și rugămintea medicilor, se mută în camera alăturată, în care stă pînă în toamna lui 1960, cînd părăsește definitiv casa: plecat într-o călătorie de documentare pe Litoral, se simte foarte rău și se întoarce în București, acolo unde avea un apartament închiriat, ca să treacă Dincolo, prin infarct, pe 9 martie 1961.
Pe biroul din veranda de la etaj, loc de lucru pe timp de vară, lîngă borcănelul cu cafea, țigări și medicamente, e ultimul articol, început și rămas neterminat, înainte de plecarea la mare: „După dezbateri, faptele“. Faptele lui Cezar Petrescu sînt istorie, dezbaterile pe tema operei lui continuă.
Buna seara!
Poate reușiți să luați legătura cu Ministerul Fondurilor Europene, să includă, la cap. Turism și cultură,in PNRR, restaurarea caselor memoriale.
Vezi Hobița, București – Enescu.
Mulțumesc!