Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cult-turism. Case memoriale: Cioran, Rășinari

Zoom Cult-turism. Case memoriale: Cioran, Rășinari

Plecat de la cabana din Păltiniș a lui Noica, pe drumul înapoi spre Sibiu, nu se poate să nu faci o oprire scurtă în Rășinari, acasă la colegul său de facultate Emil Cioran (1911-1995).

Pentru fostul adolescent bîntuit de gînduri suicidare care dormea cu Pe culmile disperării sub pernă, cu capul pe o Biblie a cărei fiecare frază era o sentință, cartea unui cinism absolut față de scîrba asta de lume, vizita la Rășinari e ca o întoarcere într-o altă viață. A ta și a scriitorului care ți-a influențat tinerețea.

Absolvent eminent de prestigios liceu sibian („Gheorghe Lazăr“) și de Filosofie bucureșteană, junele Cioran devine simpatizant al ideilor Mișcării legionare, o rătăcire de moment pe care va încerca s-o uite toată viața. După perioada de studii la Berlin și scurta experiență didactică brașoveană, pleacă, în 1937, la Paris, cu o bursă a Institutului Francez și, la sfîrșitul războiului, se stabilește definitiv acolo. Student întîrziat pînă la bătrînețe, locuiește multă vreme în campus și mănîncă la cantină, printre mai tinerii săi colegi. Deși apatrid, după ce autoritățile comuniste îi retrag cetățenia, rămîne atașat de țară și vorbește în termeni elogioși despre ea, fără să scape însă de ochiul și urechea Securității, pînă la Revoluție.

Lui Cioran i-a plăcut să studieze, nu să predea, a fost „un filosof care-a refuzat filosofia“, spunea Noica. Propensiunea spre un fatalism tipic balcanic al meditației sale nihiliste și morbide asupra destinului este expresia cugetărilor profund personale, pe care le nota cu parcimonie, ca un secretar al senzațiilor sale, cum singur constata la un moment dat. Suferința și pesimismul din scris, posibil alimentate și de angoasele de ipohondru, contrastează însă flagrant cu felul său de-a fi în relația cu ceilalți: din vasta corespondență cu prietenii, de la Mircea Eliade și Eugen Ionescu la Henri Michaux și Samuel Beckett, și din opiniile celor care l-au cunoscut îndeaproape, omul Cioran era foarte diferit de imaginea lui literară, un tip „jovial, vivace, pus pe șotii“, conform filosofului italian Renzo Rubinelli. O atitudine parțial lămurită în Caietele-jurnal publicate postum de partenera sa Simone Boué, literatură epistolară semiexplicativă a deprimantelor teme care l-au preocupat pe scepticul eseist: Timpul, Moartea și Neantul, obsesiile esențiale din cărțile sale, „cadavrele“ sale.

Monsieur Cioran de Rășinari (da, particula nobiliară adăugată ca-n Franța, între nume și locul obîrșiei, i se potrivește: bunicul pe linie maternă a fost cadorisit de autoritățile austro-ungare cu rangul de baron) a trăit melancolic și modest, retras într-o mansardă pariziană, și a murit suferind de Alzheimer, cumplita răzbunare a divinității, o pedeapsă a destinului care i-a ucis întîi amintirile. A fost înhumat la Montparnasse, preferînd mai degrabă compania eternă a compatrioților Brâncuși și Ionesco și a amicului Beckett, lîngă Guy de Maupassant, Baudelaire sau Sartre, decît religioasa nemurire românească din cimitirul Rășinarilor, alături de Andrei Șaguna, mitropolitul Ardealului.

Casa de pe malul pîrîului în care s-a născut, pe ulița de atunci, strada de acum, botezată cu numele tatălui, Protopop Emil Cioran, e memorială doar prin placa de marmură de pe fațadă și bustul mic cu nas ciobit de pe soclul ieftin din față. Vîndută de familie pe vremea cînd Cioran era încă viu și hotărît să nu se mai întoarcă niciodată în sat, casa, astăzi proprietate a unui localnic, nu poate fi văzută decît din exterior (apropo, cîteva sute de metri mai încolo, nici locul în care-a venit pe lume, cu 30 de ani mai înainte, alt rășinărean de seamă, poetul și politicianul Octavian Goga [1881-1938], fost prim-ministru al României, nu e vizitabil pe dinăuntru). Exact cum, probabil, refractar la publicitate, mondenități, distincții și întîlniri cu persoane necunoscute, și-ar fi dorit însuși celebrul său fost locatar. Sau nu?

Cioran și-a plîns toată viața copilăria paradiziacă de la Rășinari. À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii? e o întrebare nostalgică pe care și-ar fi pus-o, ușor diferit, cu adresa schimbată, și adolescentul sinucis din tine, cel din care s-a născut greu maturul vindecat de toate iluziile.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Norocul rîmă-n soarele cu pete

    13 aprilie 2021

    Norocul rîmă-n soarele cu pete precum un porc umflat cu diamante, cum l-aș ademeni-n vîrtej și pante spre cocinile sfinte să se-mbete, frică îmi e să nu ne creadă plante […]

  • Boala băncii nebune

    13 aprilie 2021

    România a împrumutat săptămîna trecută 3,5 miliarde de euro de pe ceea ce Guvernul numește „piețele externe“. Aceste piețe puteau să fie și interne, fiindcă ele reprezintă, de fapt, băncile-mamă […]

  • Prizonierii lui 5%

    13 aprilie 2021

    936.864 de români au votat, în decembrie 2020, cu alianța USR-PLUS pentru Senat și 906.965 de cetățeni români au votat cu alianța USR-PLUS pentru Camera Deputaților. Nici măcar 5% din […]

  • Rugăciunea preafrumoasei blondine către jandarmul călare pe situație

    6 aprilie 2021

    Motto: ,,Nu pot, nu pot, fată mare, Că mi-e murgul slab de șale“ Stimată și iubită, în veci, Jandarmerie, te rog să-mi pui cătușele și mie. Și fiindcă disperarea mă […]

  • Miracolul prostiei românești

    6 aprilie 2021

    Pentru o clipă s-ar fi putut crede că Iohannis revine din lunga stare vegetală, că transformarea dulapului în om, pe care alchimiștii au negat-o veacuri la rînd, se petrece chiar […]